Susanele.ro

OTE analizeaza posibilitatea revitalizarii Cosmorom

Conducerea elena a companiei OTE, dupa ce a abandonat varianta vanzarii, examineaza, tot mai serios, posibilitatea reinceperii functionarii, pe piata romaneasca, a operatorului propriu de telefonie mobila, Cosmorom. Astfel, potrivit semnalelor survenite din cadrul OTE, in ultima sedinta a Consiliului de Administratie, s-a prezentat un studiu privind implicatiile financiare ale proiectului referitor la repunerea pe linia de plutire a Cosmorom. Proiectul de revitalizare a Cosmorom urmeaza a fi luat in calcul dupa terminarea Jocurilor Olimpice de la Atena, la jumatatea lunii septembrie, cand, tot ca urmare a recentei reuniuni a Consiliului de Administratie al OTE, administratia va proceda la unele schimbari in conducerea elena a RomTelecom.

Cat priveste planul repunerii in functiune a acestui operator de telefonie mobila, acesta va avea sanse de reusita numai in conditiile in care se gasesc solutii viabile in ceea ce priveste atractivitatea si posibilitatile de dezvoltare ale acestei investitii. In acest sens, in cazul in care administratia OTE va lua decizia de revigorare a Cosmorom, valoarea estimata a investitiei va fi de aproximativ 500 milioane de euro, in care este inclusa si datoria catre Intracom, de 120 milioane de euro. Mai mult, o alta problema o reprezinta gasirea investitorului dispus sa faca o asemenea infuzie de capital. In urma cu putin timp, unul dintre potentialii investitori, societatea elena de telefonie mobila Cosmote, si-a exprimat dezinteresul pentru Cosmorom, numai ca, prin schimbarea administratiei acestei societati, s-a modificat si optica. De asemenea, o alta speranta in ideea atragerii unui investitor o constituie si cooptarea in CA al RomTelecom a omului de afaceri Ion Tiriac. (L. Solomon)

Sursa Gardianul

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *