Stiri si noutati

Pasaport european pentru armele de foc ale romanilor care calatoresc in UE

Consuela Stegarescu

Proiectul Legii privind regimul armelor si munitiilor, aprobat in vara anului trecut, a fost modificat de ministerul de resort conform observatiilor Comisiei Europene (CE). Cele mai importante modificari se refera la obligatiile pe care le au romanii care poseda arme letale atunci cand ies din tara, precum si la regimul introducerii armelor si munitiilor pe teritoriul Romaniei. O alta modificare importanta a proiectului initial, care nu vine in urma observatiilor CE, este revenirea la conditia ca cei care doresc sa-si cumpere o arma sa fi implinit varsta de 18 ani, fata de 21, cum prevedea proiectul din vara trecuta.

Armele letale, inscrise in pasaport

Romanii care detin arme ce pot cauza moartea si care doresc sa treaca granita cu acestea vor solicita unitatii de politie care le-a eliberat permisul de arma "eliberarea unei autorizatii in baza careia organele politiei de frontiera permit iesirea de pe teritoriul Romaniei cu armele si munitia inscrise in autorizatie, facand mentiune despre acestea in documentul de calatorie al titularului", se specifica in proiectul mentionat. In autorizatia respectiva trebuie specificate mai multe informatii, printre care data si punctul de frontiera prin care posesorul armei doreste sa iasa din tara, evident, daca pleaca inarmat.

Pasaport european pentru arme de foc

Romanii care detin arme letale si care doresc sa le ia in calatoriile in statele membre UE pot solicita institutiei ce le-a acordat permisul de arma eliberarea unui pasaport european pentru arme de foc, document ce le confera dreptul de a circula cu acestea in statele comunitare. Exceptiile sunt cazurile in care respectiva arma nu este pe lista celor permise in tara vizitata. In mod similar, nici cetatenii comunitari nu por trece granitele Romaniei cu arme ce nu sunt permise in tara noastra.

Proiectul de lege prevede infiintarea Agentiei Romane pentru Omologarea Armelor si Munitiilor, institutie de specialitate din administratia publica centrala, cu personalitate juridica si subordonata direct Guvernului. Detaliile referitoare la organizarea, functionarea si atributiile acesteia vor fi stabilite printr-o hotarare ce urmeaza sa fie emisa de Executiv.

Totodata, in cadrul Inspectoratului General al Politiei se va constitui Registrul National al Armelor, care va fi un "sistem complex de prelucrare a datelor cu privire la evidenta armelor, a detinatorilor de arme, precum si a operatiunilor cu arme si munitii".

Armele, clasificate in trei categorii

Proiectul clasifica armele in trei categorii, respectiv A – dispozitive reactive si lansatoare cu efect exploziv, arme de foc automate, arme cu aer comprimat; categoria B – arme de aparare si paza – arme de foc scurte si semiautomate, arme de vanatoare si arme de tir, respectiv categoria C, in care intra armele de autoaparare si paza, cele cu aer comprimat, cu tranchilizante si armele de panoplie, de recuzita si de colectie. Potrivit proiectului, armele din categoria A pot fi detinute si folosite numai de catre structurile specializate ce au competente in domeniul apararii, ordinii publice si sigurantei nationale. Armele de foc scurte sau semiautomate, respectiv cele incluse in categoriile B si C, pot fi detinute si utilizate si de persoanele fizice. Acestea pot folosi armele numai in situatii de legitima aparare si in cazul in care este declarata forta majora, conform legii penale. De la aceasta regula este exceptat personalul angajat al institutiilor care fac parte din sistemul national de aparare, ordine publica si siguranta nationala, dar numai in conditiile prevazute de lege.

Proiectul de act normativ face distinctia intre dreptul de a detine si cel de a purta arme de foc si munitii.

Armurierii, adica agentii economici autorizati, sunt obligati sa comunice unitatii de politie competente, lunar, lista persoanelor care au cumparat arme si munitie.

Sursa Gardianul

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *