Stiri si noutati

Patru noi programe SAPARD ar putea fi acreditate in acest an

Acreditarea a patru noi programe SAPARD depinde de concluziile unei misiuni de audit a Comisiei Europene(CE), care se va afla in Romania intre 12-21 octombrie, informeaza Agentia SAPARD.

"In functie de rezultatele misiunii de audit, CE va emite decizia de conferire a managementului asistentei financiare pentru cele patru masuri SAPARD supuse acreditarii, pana la sfarsitul acestui an", informeaza Agentia. Expertii CE vor verifica procedurile de implementare propuse de Agentia SAPARD, dar si baza logistica existenta.

Noile programe vizeaza dotarea laboratoarelor sanitar-veterinare, fitosanitare si de control al calitatii alimentelor, sprijinirea constituirii grupurilor de producatori, agromediu si silvicultura.

Romania poate primi de la UE, pana in anul 2007, prin intermediul Agentiei SAPARD, peste 1,4 miliarde de euro. In prezent sunt acreditate sase masuri SAPARD. (M. Dan)

Sursa Gardianul

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *