Piata auto romaneasca a doborat, in primul semestru al anului, un nou record care a depasit previziunile cele mai optimiste ale dealerilor. Astfel, vanzarile de autoturisme au crescut cu 71,7%, iar cele de vehicule comerciale cu 25,8% fata de perioada similara a anului trecut. In acelasi timp, productia autohtona de masini a crescut cu 75%, iar exporturile s-au majorat cu aproape doua treimi.
Gradul redus de motorizare, cresterea economica, aprecierea leului in raport cu moneda europeana – ceea ce a dus la ieftinirea automobilelor -, ca si acordarea primei de casare sunt tot atatea motive care au dus la cresterea vanzarilor, a declarat ieri presedintele Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA), Brent Valmar. La aceasta se adauga si cota unica – care a lasat mai multi bani de cheltuit in special celor cu venituri mai mari. Constructorii si importatorii sunt de parere ca piata se va extinde si in viitor, insa intr-un ritm mult mai redus.
Logan, motorul exporturilor
Productia nationala de autoturisme aproape ca s-a dublat in primul semestru al acestui an fata de primul semestru din 2004 (94,8%), ajungand la 90.594 de unitati, in vreme ce productia de autovehicule comerciale s-a restrans cu 3,9%, pana la 11.423 de unitati. Cresterea productiei a fost monopolizata de uzina de la Pitesti, constructorul de la Craiova consemnand o scadere de aproape 8%. Productia uzinei de la Colibasi a generat si o crestere fara precedent a exporturilor autohtone, respectiv de 196,3% fata de perioada similara din 2004. Pe pietele externe, vanzarile au fost stimulate si de recenta lansare a modelului Dacia Logan pe pietele occidentale. Potrivit lui Constantin Stroe, vicepresedinte Dacia Renault, pana in prezent au fost consemnate 7.800 de comenzi ferme in Franta, 800 in Germania si 600 in Spania. Producatorii nationali domina in continuare preferintele consumatorilor romani, astfel incat Dacia are 47,7% din piata, cu 51.935 de autoturime comercializate, pe cand Daewoo si-a adjudecat 11,8%, cu 12.873 unitati vandute.
Renault si Skoda, locul I si II in top
Clasamentul preferintelor in ceea ce priveste segmentul marcilor de import nu a cunoscut variatii fata de primul semestru al anului trecut. Pe primul loc a ramas Renault, cu modelele Clio si M?gane, pozitia secunda fiind detinuta de Skoda, cu modelele Octavia, Octavia Tour si Fabia. Urmatoarele pozitii sunt ocupate, in ordine, de Volkswagen (cu modelele Passat si Bora), Peugeot (407 si 206), Opel, Ford si Fiat. Spre coada clasamentului se afla Volvo, cu 224 de unitati vandute in perioada ianuarie-iunie a.c., Audi (595 bucati), BMW (606 unitati noi), Nissan (un plus de 819 unitati), Seat (1.062), Citroen (cu 1.094 bucati vandute).
Litrajul mic, in fruntea preferintelor
Romanii au preferat autoturismele mici si medii atat in ceea ce priveste modelele de import, cat si cele autohtone, preferinte legate probabil in special de consumul mai mic de carburant.
Cele mai mari cresteri (94%) au fost raportate la clasele B (supermini) si C (compacta, cu 96%), un avans apreciabil fiind consemnat si la clasele SUV (+71%. La toate clasele de autoturisme, fara exceptie, s-a inregistrat cresterea vanzarilor. Cererea pentru autoturismele echipate cu motoare Diesel a avut o evolutie contradictorie. In timp ce pe segmentul modelelor de import, ponderea motorizarilor diesel a crescut pana la peste 55%, pe ansamblul pietei vanzarile au scazut cu aproape un procent, pana la 22,8%.
Principalul motiv al acestei scaderi este stoparea fabricatiei pentru modelul Dacia Solenza Diesel, singurul autoturism autohton cu o asemenea motorizare.
Autovehiculele comerciale au inregistrat, pe ansamblu, o crestere de 28%, fiind remarcata majorarea de doua ori si jumatate a vanzarilor pentru autobuzele de peste 16 locuri.
Volum mai mare, valoare mai mica
Presedintele APIA, Brent Valmar, ne-a declarat ca piata a crescut sub aspectul volumului, dar ca din punct de vedere al valorii vanzarilor aceasta a scazut, cu atat mai mult, cu cat 60% din acestea au fost sustinute de Logan. ?Chiar s-a micsorat valoarea pe unitatea de produs?, a concluzionat Brent Valmar.
Piata auto, o evolutie contradictorie fata de cea europeana
– Cea mai mare productie nationala de autovehicule, respectiv 102.000 unitati
– Cele mai mari vanzari de autovehicule pe piata nationala – 130.000 unitati
– Cel mai mare export semestrial de dupa 1990 – peste 24.000 unitati
– Cele mai mari vanzari de autoturisme – 109.000 bucati
Producatorii si importatorii spun ca rezultatele din primul semestru sunt cu atat mai semnificative, cu cat ele se inregistreaza pe fondul unei restrangeri a activitatii in tarile din Europa de vest. Astfel, primele cifre estimative arata o scadere a vanzarilor de autoturisme cu 2% si a productiei cu 2,5%, partial compensate de majorarea cu 4% a vanzarilor de autoturisme comerciale.
Have something to add? Share it in the comments.