Rocar Bucuresti ar putea incheia un acord de colaborare cu Firma poloneza Solaris pentru productia de autobuze, operatiune conditionata de semnarea unui contract intre cele doua firme, ne-a declarat directorul general al societatii Rocar, Eugen Bujoreanu. El a precizat ca un asemenea contract ar putea deveni realitate in cazul in care administratiile locale vor contracta minimum 200 de autobuze. "De reusita acestui contract va depinde, in mare masura, si scoaterea la privatizare si viabilizarea Societatii Rocar", a spus Bujoreanu. In ceea ce priveste autobuzul Solaris Urbino 12, care ar urma sa fie asamblat la uzina bucuresteana, acesta respecta normele Euro 3, consuma circa 22,5 litri carburant la 100 km, are o capacitate de 104 locuri, dintre care aproximativ 30 pe scaune, si este echipat cu o podea coborata pe toata lungimea, cu rampa pentru persoanele cu handicap. Costul de fabricatie al acestui autobuz este de 170.000-180.000 de euro. In perioada urmatoare, acest autobuz va fi prezentat autoritatilor locale din Brasov, Cluj si Targu Mures, in vederea contractarilor. (A. Dobre)

Have something to add? Share it in the comments.