Stiri si noutati

Premierul da unda verde proiectelor finantate de BEI

Primarul Capitalei, Traian Basescu, s-a intalnit, ieri, la Palatul Victoria, cu premierul Adrian Nastase pentru a-i prezenta proiectele prioritare pentru Bucuresti, care urmeaza a fi realizate cu finantare de la Banca Europeana de Investitii (BEI). Acestea vizeaza modernizarea infrastructurii, reabilitarea statiei de epurare ape uzate Glina, Pasajul suprateran Basarab. Au fost luate in discutie si alte doua proiecte, pe care Basescu le-a sustinut si cu doi ani in urma, dar care au fost respinse atat de Guvern, cat si de catre Consiliul Municipiului Bucuresti, majoritar PSD la acea data, respectiv parkingul de la Gara de Nord si modernizarea tramvaielor Tatra.

Valoarea acestor proiecte insumeaza 868,3 milioane de euro, banii urmand sa fie contractati de catre Primaria Capitalei, de la BEI. Potrivit Legii finantelor publice locale, pentru derularea acestor proiecte, este nevoie de aprobarea Ministerului Finantelor.

Acum, dupa alegerile locale din 6 iunie, premierul Adrian Nastase a declarat ca Executivul va coopera cu primarul general pentru ?binele cetatenilor?. Astfel, Guvernul va acorda garantiile cerute de regulamentele de finantare ale BEI pentru aceste proiecte, urmand ca rambursarea creditelor, cat si contributia romaneasca sa fie asigurate din bugetul Primariei Capitalei, fara implicarea financiara a bugetului de stat. (F.B./C.D.)

Sursa Gardianul

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *