Stiri si noutati

Primele subscrise pentru asigurari de supravietuire au crescut substantial

Romanii au cheltuit anul trecut de 11,5 ori mai multi bani pe politele de asigurare pentru supravietuire, mai precis 196 miliarde lei. Totalul primelor brute subscrise pentru acest tip de asigurari a crescut de la 17 miliarde in 2002 la 196 miliarde lei in 2003. De asemenea, s-a majorat si valoarea politelor incheiate subscrise pentru asigurarea de deces, valoarea primelor subscrise pentru achizitionarea acestora inregistrand un volum de 844 miliarde lei, de 2,5 ori mai mare decat cel aferent anului 2002, cand acesta a fost de 336 miliarde lei. O alta crestere importanta a fost inregistrata de societati la vanzarea de asigurari de viata suplimentare, adica acelea care prevad despagubiri pentru vatamarile corporale si incapacitatea de munca cauzate de accidente, respectiv pentru decesele provocate de accidente. Primele subscrise in 2003 pe aceasta clasa de asigurari au crescut cu 82%, pana la 486 miliarde lei. O crestere ceva mai mica au avut-o asigurarile mixte de viata, totalul politelor subscrise la nivelul pietei inregistrand cresteri cu circa 30% fata de anul precedent si ajungand la aproximativ 1.930 miliarde lei. Nu in ultimul rand, asigurarile de viata legate de investitii au inregistrat o crestere de 15%, totalul primelor subscrise pe acest segment al pietei fiind de circa 2.360 miliarde lei. Totalul acestor polite are cea mai mare pondere in asigurarile de viata. (C. Stegarescu)

Sursa Gardianul

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *