Susanele.ro

Programul Fermierul este deplin operational

Casa de Economii si Consemnatiuni (CEC) a semnat cu Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale (MAPDR) contractul pentru finantarea intreprinzatorilor din zonele rurale si a incheiat toate procedurile interne, astfel incat Programul Fermierul este deplin operational, informeaza un comunicat emis miercuri de CEC. In cadrul acestui program, CEC va acorda credite in valoare totala de 50 milioane lei noi, destinate finantarii intreprinzatorilor din zonele rurale, astfel: 25 milioane lei din surse ale MAPDR si inca 25 milioane lei din surse proprii. Pentru a incuraja suplimentar potentialii beneficiari ai Programului Fermierul, banca a stabilit conditii deosebit de avantajoase de acordare a acestor credite, atat in privinta ratelor dobanzii, cat si a comisioanelor si a celorlalte costuri. Valoarea creditului acordat difera in functie de obiectivul de investitii al solicitantului (conform Ordinului nr.100/2006 al MAPDR) si se situeaza intre 5.000 euro si 250.000 euro, echivalent in lei, iar perioada de creditare este de maxim 10 ani.

Dobanda la creditele acordate din fondurile MAPDR este de 5,00 la suta pe an, cu o perioada de gratie la plata ratelor de credit de pana la cinci ani (1-5 ani) si cu posibilitatea acordarii unei perioade de gratie si la plata dobanzii. In cazul in care valoarea creditului solicitat depaseste valorile maxime stabilite de MAPDR, diferenta, care se va completa din fondurile proprii ale CEC, va fi acordata in conditiile bancii si va avea dobanda la zi a creditului pentru investitii. Pentru a obtine credite din Programul Fermierul, nu este necesara contributtia proprie a solicitantului. Creditele acordate in cadrul acestui program sunt disponibile prin 1.214 unitati din cele 1.407 unitati CEC, atat in mediul urban cat si in cel rural. CEC se afla in continuare intr-un amplu proces de restructurare, urmand sa fie privatizata. A fost complet reorganizata activitatea bancii, atat la nivel central, cat si in teritoriu, a crescut numarul personalului care lucreaza direct cu clientii, concomitent cu reducerea numarului de salariati. CEC este o banca fondata in anul 1864 si are, in prezent, un capital social de 149,7 milioane lei noi, active totale de peste 5.800 milioane lei noi si o retea de 1.407 unitati, in mediul urban si rural.
BizWords

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *