Stiri si noutati

Quayle: In Romania, prea multe persoane sunt implicate in acte de coruptie

Consuela Stegarescu

Marea provocare a tarii noastre in procesul de dezinflatie este accelerarea privatizarilor si reformelor structurale, a declarat, ieri, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, in cadrul seminarului "Romania dupa 2007: Stabilitatea macroeconomica si perspective financiare". Potrivit oficialului BNR, in lipsa reformelor la nivelul intreprinderilor pot fi realizate inca patru sau chiar cinci macrostabilizari, dar acestea "vor ramane numai batalii castigate temporar". "La fenomenul de dezinflatie, care merge bine, avem cateva provocari; principale raman cele structurale; acolo fierbe presiunea inflationista si, sa spunem, cu supapa care a aparut de multe ori – presiunea salariala", a afirmat Isarescu. Costul reformelor structurale se regaseste in inflatie, in conditiile in care convergenta economica pentru aderarea la UE implica alinierea preturilor energetice la nivelul european.

Pe de alta parte, productivitatea economica este o alta provocare pe care o implica aderarea la UE. "Exista tari care s-au grabit sa se integreze mai intai cu salariile, nu cu productivitatea. Aceasta este o mare discutie in UE. Tentatia exista: intrarea in UE sa fie facuta cu salarii europene si productivitati scazute", a mai spus Isarescu, adaugand ca respectivele state au probleme. Guvernatorul BNR a reafirmat ca in acest an inflatia va fi de o sigura cifra.

Veniturile din agricultura vor fi impozitate

Ministrul finantelor, Mihai Tanasescu, a declara, in cadrul aceluiasi seminar, ca tinta principala pentru 2004 este reducerea constanta a ratei inflatiei. Autoritatile vor avea in vedere si ajustarea veniturilor publice, a spus el. PIB-ul Romaniei este format in proportie de numai circa 30% din veniturile colectate, in timp ce in tarile vecine acest procent este de 40%. "Acest decalaj poate fi recuperat prin atragerea in masa impozabila a altor sectoare, ca de exemplu agricultura", a afirmat Tanasescu, fara a preciza momentul adoptarii acestei masuri.

In alta ordine de idei, ministrul finantelor a anuntat ca in perioada imediat urmatoare reprezentantii Agentiei Standard & Poors vor vizita Romania pentru a evalua economia nationala. In urma vizitei, S&P ne-ar putea imbunatati ratingul de tara.

Aderarea la UE nu este garantata

Romania are "visul" de a deveni membra UE in anul 2007, dar acest fapt "nu este garantat", a declarat ambasadorul Marii Britanii la Bucuresti, Quinton Quayle. "Romania va rata aderarea la UE numai daca rateaza negocierile", a precizat Quayle. El a adaugat ca tara noastra va trebui sa ajunga din urma, in urmatorii zece ani, majoritatea statelor central-europene. "Singurul mod in care Romania poate face acest lucru este prin accelerarea reformele economice; sporirea eficientei si desfiintarea sectorului de stat, realizarea reformei in justitie si administratie si prin incurajarea initiativei private, inovatiilor si investitiilor", a afirmat ambasadorul Marii Britanii.

Pe de alta parte, in Romania prea multi oficiali blocheaza reforma sau fac prea putin pentru a o promova, prea multe persoane sunt implicate in acte de coruptie si nu se iau suficiente masuri pentru a fi oprit acest fenomen, a adaugat Quayle. "Mediul de afaceri nu este atat de curat si de clar pe cat ar trebui sa fie, exista multa coruptie", a apreciat el.

Geoana: "Vom scoate economia gri la suprafata"

Romania trebuie sa iasa din logica limitata a macrostabilitatii si sa-si indrepte atentia asupra competitivitatii si productivitatii economiei pentru a adera cu succes la UE, a subliniat ministrul afacerilor externe, Mircea Geoana.

Competitivitatea economiei romanesti trebuie sa creasca pentru a recupera decalajul de dezvoltare in primul rand fata de tarile Europei Centrale, iar apoi fata de cele ale Europei Occidentale. Pentru a recupera aceste decalaje avem nevoie de o viziune mai coerenta a dezvoltarii regionale, de scoaterea "economiei gri" la suprafata si de intarirea capacitatii administrative. Nu in ultimul rand, Geoana a reamintit ca in conditiile in care cheltuirea fondurilor de preaderare presupune cofinantare, administratia romaneasca trebuie sa fie performanta pentru a absorbi acele fonduri.

Rezervele BNR vor acoperi importurile pe 3,5 luni

BNR va majora rezervele valutare pana la o valoare corespunzatoare acoperirii importurilor pentru o perioada de 3,5 luni, nivel suficient pentru asigurarea credibilitatii externe, a declarat Isarescu. In prezent rezerva se situeaza la valoarea importurilor pe 3,5 luni.

Majorarea va fi realizata prin cumparari de pe piata valutara. Reducerea rezervei BNR de la sfarsitul anului trecut este una normala, deoarece variatiile de pana la 10% pot fi efectul masurilor obisnuite de utilizare a rezervelor ca instrument de politica monetara, a afirmat guvernatorul. Cumpararile de valuta ale bancii centrale nu vor deprecia moneda nationala, a accentuat Isarescu. "In primele luni ale anului, BNR a cumparat cateva sute bune de milioane de dolari din piata, iar cursul s-a apreciat", a argumentat el.

Sursa Gardianul

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *