Rectificarea bugetara promovata la inceputul lunii iulie este un exemplu de fortare a mecanismelor macroeconomice, Guvernul incercand sa rezolve dezechilibrele rezultate din politica de venituri si, implicit, cea de dezvoltare prin impunerea unor restrictii asupra consumului, a declarat luni, intr-o conferinta de presa, Minel Ivascu, vicepresedinte al BNS.
Sindicalistii apreciaza ca introducerea cotei unice a condus la cresterea veniturilor disponibile pentru aproximativ 586.000 persoane, aproximativ 13 la suta din numarul de salariati, adica cei care au venituri in medie de peste 15 milioane lei. Cresterea castigurilor inregistrate de aceste persoane au condus si la o crestere a consumului de produse din import, degradand si mai mult deficitul contului curent. Un exemplu in acest sens, sustin sindicalistii, este cresterea importurilor de mijloace de transport in mai 2005 fata de mai 2004.
"Pentru cei 13 la suta va plati insa restul de 87 la suta, care vor trebui sa suporte inghetarea salariilor si cresteri de preturi generate de majorarea TVA. Cresterea cotei standard la 21 sau 22 la suta ar face ca Romania sa depaseasca la capitolul TVA, 18 din cele 25 de state membre ale UE, iar din cele sapte ramase doar doua ar depasi nivelul din Romania, respectiv Suedia si Danemarca. In conditiile in care Romania aplica o cota redusa la o gama foarte restransa de produse si servicii, produsele alimentare nu sunt incluse in aceasta categorie. Din 25 de state europene doar doua – Danemarca si Slovacia – nu practica o cota redusa sau in unele cazuri chiar super-reduse la produsele alimentare", afirma acelasi Minel Ivascu.
Rectificarea bugetara si reducerea deficitului bugetar prin scaderea semnificativa a cheltuielilor de capital contribuie totodata si la reducerea potentialului de dezvoltare al Romaniei in viitor, ceea ce, de altfel, nu constituie o premiera in politica bugetara a guvernelor, sustin aceiasi reprezentanti ai Blocului National Sindical.
Have something to add? Share it in the comments.