Susanele.ro

Respectarea legislatiei fiscale, monitorizata de inca o agentie

Carmen Neacsu

Ministerul Finantelor a elaborat un proiect de ordonanta care vizeaza infiintarea, sub autoritatea si coordonarea sa, a unei noi institutii autonome, cu buget propriu, care urmeaza sa-si intre pe deplin in paine de la 1 ianuarie 2004. Pana la acel moment, Agentia Nationala de Administrare Fiscala va functiona, timp de doua luni, intr-o perioada "de proba", motiv pentru care va avea numai 50 de angajati.

Relatii de parteneriat cu contribuabilii

Noul organism, a carui infiintare a fost discutata cu oficialii Fondului Monetar International, va avea printre responsabilitati modul in care se aplica legislatia privind impozitele, taxele si alte venituri catre bugetul de stat. De asemenea, agentia, care va fi condusa de un secretar de stat numit pentru o perioada de cinci ani, are ca sarcina si im-bunatatirea imaginii pe care contribuabilii o au fata de Fisc, una dintre atributiile sale fiind cea de "dezvoltare a unor relatii de parteneriat cu contribuabilii, inclusiv prin acordarea de servicii de asistenta". Nu trebuie uitat insa ca agentia este responsabila, in numele si in contul statului, de aplicarea legislatiei privind impozitele si alte venituri ale bugetului de stat, precum si a acelor resurse ale altor autoritati, inclusiv cele de la Comunitatea Europeana, a caror administrare ii este conferita prin lege. Exceptie fac veniturile datorate in vama.

O transparenta mai mare

Autonomia crescuta a agen-tiei este vazuta de initiatorii proiectului actului normativ ca o conditie necesara "elaborarii si implementarii propriei politici operationale". In vederea indeplinirii sarcinilor care presupun un volum mare de activitate pe termen scurt, se va angaja personal pentru perioade determinate. De asemenea, pentru a recupera sumele da-torate de persoanele fizice, reprezentand amenzi, despagubiri, impozit pe venit, contributii si alte creante bugetare, inclusiv dobanzi si penalitati de orice fel, neachitate la termenul legal de plata, agentia poate utiliza si personal remizier (colaboratori platiti in functie de nivelul recuperarilor realizate). Finantele spera ca, dupa unificarea intr-o singura entitate a tu-turor functiunilor de administrare fiscala a contribuabililor (de la inregistrare, colectare si evidenta nominala pe platitor, control fiscal, inclusiv componenta de solutionare a contes-tatiilor), sa creasca eficienta activitatii manageriale. De ase-menea, aparitia acestei agentii va da posibilitatea organelor de control sa realizeze verificari si audituri bine focalizate si sa-si imbunatateasca urmarirea la timp a obligatiilor restante inre-gistrate de contribuabili, se arata in nota de fundamentare a proiectului legislativ.

La acestea se adauga si cresterea gradului de incredere a publicului in sistemul de administrare a veniturilor bugetului de stat, prin cresterea gradului de transparenta a activitatii.

Sursa Gardianul

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *