Din 1990 si pana acum, minele neprofitabile au pagubit bugetul de stat cu 6,5 miliarde de dolari
Ministerul Industriei si Resurselor (MIR) va reduce cu peste 70% personalul minier, respectiv de la 68.000 de angajati, cat sunt in prezent, la numai 20.000. Acest "masacru" este determinat de necesitatea alinierii la criteriile Uniunii Europene in ceea ce priveste eficienta economica a acestui domeniu si este prevazut in "Strategia industriei miniere pentru perioada 2003-2012", ce a fost intocmita de MIR. Decizia autoritatilor de restructurare a sectorului minier este justificata si de faptul ca, in perioada 1990-2002, Romania a ingropat, la propriu si la figurat, peste 6,5 miliarde de dolari pentru mentinerea in viata a unei industrii ineficiente.
Fara (prea multi) bani de la stat
Unul dintre cele mai dificile obiective asumate prin documentul mentionat il reprezinta "adaptarea industriei miniere la economia de piata", respectiv functionarea acesteia pe considerente strict comerciale. Pentru acest lucru se are in vedere reducerea implicarii directe a statului, care va trebui, pe de alta parte, sa aloce sume importante "pentru diminuarea problemelor sociale generate de inchiderea minelor neeconomice si revitalizarea economiei din regiunile miniere afectate". Strategia prevede ca, o data cu reducerea rolului statului, sa fie stimulate investitiile private. Acest lucru pare, insa, greu de facut, in conditiile in care cele mai multe mine sunt la un nivel tehnologic aproape primitiv. In plus, alinierea la normele europene presupune si "desfasurarea activitatilor miniere in conditii de protectie a mediului".
In asociere cu termocentralele
In aceste conditii, rolul statului va fi in continuare unul important, inclusiv, sau mai ales, prin alocatiile financiare. Astfel, in strategia MIR se afirma ca "necesarul de resurse financiare pentru perioada 2003-2010 a fost estimat la 2,2 miliarde dolari, din care efortul bugetar reprezinta 1,6 miliarde dolari". Acesti bani vor fi folositi pentru a creste performanta minelor care sunt cat de cat eficiente, astfel incat sa poata fi scoase la privatizare. O atentie deosebita va fi acordata carierelor de lignit, care vor fi vandute fie ca societati comerciale independente, fie in asociere cu termocentralele. Desi nu se mentioneaza in mod explicit, termenul-limita pentru realizarea acestui obiectiv pare a fi anul 2007, in contextul in care, incepand cu acest an, se vor elimina subventiile atat pentru sectorul de extractie a lignitului, cat si a minereurilor.
"Someri cronici"
Asa cum am precizat, strategia elaborata de MIR include si masuri nepopulare, dar justificate din punct de vedere economic. Astfel, sunt avute in vedere "oprirea activitatii si inchiderea minelor neprofitabile, in conformitate cu programele elaborate de fiecare companie sau societate miniera". Potrivit estimarilor Ministerului Industriei, indeplinirea acestui punct din program va "afecta" 48.000 de persoane. Dintre acestea, 15.000 vor primi "concedii de asteptare", iar 9.000 se vor pensiona. De asemenea, se spera ca, prin masurile luate in vederea stimularii investitiilor private in zonele miniere, 21.000 dintre minerii pusi pe liber isi vor gasi un loc de munca in alte domenii, iar 3.000 dintre ei chiar vor deveni patroni peste noapte, dezvoltandu-si propriile afaceri. Totusi, chiar si in situatia in care aceasta strategie va fi aplicata, ramane un "rest" de 15.000 de oameni care nu isi vor gasi nici un rost pe lume. Verdictul dat de specialistii MIR in cazul acestora este de-a dreptul dramatic: "Vor ramane someri cronici si vor primi salarii compensatorii, neputand face fata pe piata fortei de munca".
Have something to add? Share it in the comments.