Stiri si noutati

Ruhrgaz promite investitii cu bani pe care-i va incasa din abonamente

Claudia Botezatu

Distrigaz Nord colaboreaza cu Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Gazelor Naturale (ANRGN) in vederea reintroducerii abonamentelor la gaze, a recunoscut Ulrich Schoeler, presedintele consiliului executiv al firmei investitoare E.ON Ruhrgas International. Reprezentatii companiei germane sustin ca varianta de tarifare cu abonament este preferabila. "Pretul trebuie sa includa nu numai costurile de furnizare, cat si alte costuri pe care operatorul le are, indiferent de gazul livrat. Deci, in vara, conductele trebuie intretinute, trebuie sa existe un element fix, inclus in pret, intr-o masura uzuala care este intalnita si in celelalte domenii, cum ar fi la electricitate", a precizat Schoeler.

Ideea eliminarii abonamentelor la gaze nu a fost sustinuta nici de Gaz de France, investitorul de la Distrigaz Sud. In urma cu o luna, oficialii companiei franceze au afirmat ca vor solicita autoritatilor romane reintroducerea componentei fixe in tarif. Se pare ca cele doua companii nu se lasa impresionate de nivelul scazut de trai al romanilor care nu-sI vor putea plati facturile, fiind mai importanta asigurarea unor fonduri fixe sI permanente pentru acoperirea cheltuielilor Distrigaz. De altfel, Schoeler a dat de inteles ca indiferent de posibilitatile financiare ale celor racordati la gaze, "in momentul in care noi vom oferi un serviciu, acesta trebuie platit".

Ruhrgas va investi, in urmatorii sapte ani, circa 200 milioane de euro pentru modernizarea si extinderea retelei Distrigaz Nord. Abonamentele ar asigura venituri de sute de milioane de euro anual, ceea ce inseamna ca investitiile vor fi facute cu banii consumatorilor.

Tariceanu, impotriva abonamentelor

Autoritatile s-au lasat convinse de argumentele celor doi investitori, de vreme ce au confirmat faptul ca abonamentul ar putea fi reintrodus. Insa nu toti cei aflatI la guvernare se declara pentru reintroducerea abonamentelor. PNL se declara surprins de declaratiile ministrului Economiei, Codrut Seres, in ceea ce priveste redeschiderea temei privind reintroducerea abonamentului la gaze naturale. Potrivit unui comunicat PNL, premierul Calin Popescu Tariceanu se opune acestei idei. In comunicat se mai arata ca aceasta chestiune nu s-a discutat in cadrul Consiliului National de Coordonare al Aliantei si nici al Coalitiei. PNL sustine ca introducerea abonamentului la gaze este deocamdata doar o intentie a ministrului Codrut Seres, care trebuie sa prezinte si colegilor din coalitie argumente solide pentru a-si sustine punctul de vedere. La randul sau, liderul PD, Emil Boc a spus ca in cadrul coalitiei nu au mai existat discutii noi legate de introducerea unui abonament. Boc a aratat ca in cadrul discutiilor initiale din coalitie s-a ajuns la concluzia ca abonamentul nu se justifica.

Sursa Gardianul

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *