Stiri si noutati

Schimburile comerciale rom?no- ruse vor depasi trei miliarde dolari, in 2005

Volumul schimburilor comerciale romano-ruse se vor cifra la trei miliarde dolari in 2005, dar inca mai exista potential neexploatat intre cele doua tari, a declarat pentru Rompres, reprezentantul comercial al Federatiei Ruse in Romania, Igor Sidorov.
”In 2004, schimburile comerciale bilaterale au crescut cu 42,5 la suta, ajungand sa se cifreze la 2,3 miliarde dolari”, a mentionat Sidorov. Exportul romanesc a fost de 181 milioane dolari, iar importul de circa 2,7 milioane dolari (locul trei), inregistrandu-se un sold de 2,5 milioane dolari in favoarea Rusiei.
”Deficitul se datoreaza, in principal, importului de energie de pe piata rusa, precum titei, produse petroliere, gaze naturale, care reprezinta 90 la suta din total import”, a spus oficialul rus. Federatia rusa ocupa locul sase in topul partenerilor comerciali ai Romaniei.
In opinia acestuia, investitorii rusi inca se mai confrunta cu probleme birocratice in Romania, iar ”Ministerul Economiei si Comertului ar trebui sa-i sprijine”, a mai spus Sidorov.
Cei mai multi dintre acestia activeaza in domeniul energiei, extinderea capacitatii de inmagazinare a gazelor naturale in Romania, precum si tranzitul pe teritoriul tarii al gazelor naturale de provenienta rusa. In prezent, Transelectrica Romania colaboreaza RAO EES Rusia in cadrul proiectului Black Sea Transmission Planning Project, proiect care are drept scop identificarea unor posibilitati de colaborare transfrontaliera in domeniul energiei electrice.

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *