"Erste Bank a castigat, la finele anului trecut, licitatia pentru privatizarea BCR, oferind 3,75 miliarde de euro pentru 61,88% din actiuni (7,65 euro/actiune).
Contractul de privatizare – fara anexe – a fost publicat pe site-ul AVAS. Nu au fost publicate insa si contractele incheiate de Erste Bank cu IFC si VERD, ceilalti actionari ai BCR. Potrivit ministrului Bogdan Olteanu, care a facut parte din Comisia de privatizare a bancii, prevederile celor doua contracte sunt similare cu cel incheiat cu AVAS. BCR, prima banca din sistem, a obtinut anul trecut un profit net de peste 200 milioane euro, in crestere cu 19% fata de cel inregistrat in 2004, potrivit unor surse din banca citate de Mediafax.
In acelasi timp, specialisti bancii apreciaza ca subsidiarele BCR vor mai aduce inca 20 de milioane de euro profit.
" Erste Bank va achita penalitati reprezentand 10% din pretul platit statului in schimbul actiunilor BCR pentru fiecare caz de incalcare a obligatiilor din contractul de privatizare, in timp ce despagubirile asumate de partea romana nu pot depasi 50% din valoarea pachetului transferat.
Penalitatile vor fi calculate prin raportare la pretul achitat de Erste Bank pentru actiunile AVAS la BCR, in valoare de 2,23 miliarde euro.
Printre interdictiile impuse bancii austriece se numara dizolvarea, lichidarea, falimentarea sau instituirea administrarii speciale, mentinerea identitatii corporative a BCR si instrainarea actiunilor timp de trei ani de la preluare. "AVAS va aproba orice transfer de actiuni" Fara acordul Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), banca austriaca nu va vinde, schimba, oferi ca donatie sau transfera in orice alt mod nici una dintre actiunile AVAS, ale Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) sau International Finance Corporation (IFC) la BCR.
Daca aceste interdictii, impuse pe o perioada de trei ani, vor fi incalcate, penalitatile vor fi platite integral, fara sa fie nevoie de dovedirea valorii prejudiciului creat, cu exceptia cazului in care incalcarea respectiva a fost remediata in termen de 15 zile.
Totodata, AVAS poate solicita bancii austriece si despagubiri, pentru prejudicii cauzate de neindeplinirea oricareia dintre obligatii.
Statul poate fi despagubit doar o data Statul va fi despagubit o singura data pentru eventualul prejudiciu suferit. In schimb, AVAS a prezentat o serie de garantii, a caror incalcare determina acordarea de despagubiri.
Printre cele mai importante garantii acordate de AVAS se numara detinerea titlurilor scoase la vanzare, respectarea legislatiei in domeniul privatizarii si corectitudinea unor date privind BCR (actiuni, capital social, filiale, bunuri, contracte semnificative, contabiliate, angajati, litigii, pretentii restante neachitate).
Contractul de privatizare prevede ca AVAS sa nu fie raspunzatoare pentru nici un fel de pretentii in legatura cu documentul de vanzare-cumparare a actiunilor, cu exceptia cazului in care raspunderea sa cumulata cu privire la astfel de pretentii ar depasi suma de 15 milioane de euro.
Pretentiile individuale cu o valoare mai mica de un milion de euro vor fi excluse de la calcularea valorii cumulate.
Daca raspunderea cumulata a AVAS rezultand din pretentii in legatura cu documentul de privatizare depaseste nivelul de 15 milioane de euro, raspunderea institutiei va fi limitata la suma maxima. Erste Bank nu poate dizolva, lichida, falimenta sau institui administrarea speciala si nu poate instraina actiunile timp de trei ani de la preluare. Bancorex ramane «o piatra de moara» AVAS s-a obligat sa compenseze Erste pentru prejudiciul suferit de BCR in legatura cu restituirea sediului central al bancii din bulevardul Regina Elisabeta.
Erste Bank poate rezilia contractul in mod unilateral Erste Bank ar putea sa intrerupa imediat si neconditionat contractul de privatizare inainte de finalizare, daca BCR va inregistra pierderi de peste 300 milioane de euro, potrivit clauzelor convenite in documentele de vanzare.
Contractul de privatizare stabileste o serie de evenimente care se inscriu in categoria modificarilor negative semnificative, cum ar fi initierea unei proceduri de faliment, lichidare sau reorganizare a bancii, nesolutionata in favoarea acesteia pana la finalizare, la situatia in care banca sufera o pierdere sau prejudiciu mai mare de 150 milioane de euro, sau daca BNR retrage autorizatia bancii sau o plaseaza sub supraveghere si administrare speciala. Pentru un prejudiciu intre 150 milioane de euro si 300 de milioane de euro, Erste Bank va acorda vanzatorului un termen de 30 de zile in care AVAS va remedia modificarea negativa sau va despagubi BCR cu intreaga suma.
Despagubirea se poate realiza si din pretul platit de Erste Bank.
Daca la expirarea termenului de 30 de zile AVAS nu a facut dovada ca a remediat pierderea sau a despagubit banca, Erste are dreptul sa denunte unilateral contractul. Renuntarea se realizeaza printr-o simpla notificare scrisa, fara alte formalitati juridice. Initierea procedurii de faliment, lichidare sau reorganizare a bancii, nesolutionata in favoarea BCR inainte de finalizarea contractului (intrarea efectiva a Erste in actionariatul BCR), sunt evenimente care dau posibiliatea bancii austriece sa inceteze contractul neconditionat.
De asemenea, punerea sub supraveghere sau administrare speciala a BCR indreptatesc Erste sa denunte intelegerea cu AVAS.
Contractul se poate rupe si daca alte obligatii premergatoare transferului de actiuni nu au fost realizata pana la data de finalizare stabilita, daca partile nu s-au inteles asupra vreunei prelungiri. Voinea: Ce se va face cu banii?
"Din moment ce in privatizarea BCR accentul s-a pus pe oferta financiara, ar trebui sa stim ce se va face cu banii”, apreciaza directorul de cerecetare al Grupului de Economie Aplicata (GEA), Liviu Voinea.
Acesta sublinieaza ca pentru moment nu exista decat "povesti” referitoare la infiintarea Fondului pentru Infrastructura, Fondului Proprietatea, etc.
"Se ridica intrebarea de ce am vrut sa luam in mod special bani pe BCR, daca nu am stiut ce vrem sa facem cu ei”, conchide directorul de cercetare al GEA. (C.S.)
Totodata, statul nu va acorda despagubiri mai mari de jumatate din pretul platit de Erste pentru actiunile statului la BCR in contul prejudiciilor sau al pierderilor din raporturile cu Bancorex.
Sursa: Gardianul“
Have something to add? Share it in the comments.