Stiri si noutati

Telefonia fixa, inca inaccesibila in sute de localitati din tara

Cel mai mare numar de localitati fara acces la servicii de telefonie fixa a fost inregistrat in judetul Valcea, unde existau 202 localitati neacoperite de reteaua publica fixa, a afirmat presedintele Autoritatii de Reglementare in Comunicatii, Ion Smeeianu, citand rezultatele preliminare ale sondajului "Oglinda Comunicatiilor", realizat de aceasta institutie in perioada 26 iulie -29 octombrie 2003. De asemenea, in judetele Hunedoara, Vaslui, Alba, Dolj, Suceava, Caras-Severin si Cluj, intr-un numar de peste 100 de localitati nu exista nici un post telefonic privat sau un telefon public. In ceea ce priveste utilizarea acestor servicii in diferite zone ale tarii, in Capitala se inregistreaza cea mai mare rata de penetrare a telefoniei fixe, 41,03%, urmata de judetul Sibiu cu 26, 12%, comparativ cu media nationala de circa 20%. Alte judete unde acest indicator are o valoare mai mare decat cifra medie sunt Timis, cu 24,94%, Brasov cu 24,28%, respectiv Constanta cu 23,70%. La polul opus, cu cel mai scazut nivel de utilizare este judetul Ilfov, unde rata de penetrare este de numai 9,02%. (C.S.)

Sursa Gardianul

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *