Stiri si noutati

Tribunale comerciale vor solutiona litigiile dintre firme

Guvernul intentioneaza sa infiinteze, pe langa curtile penale sau civile, tribunale de comert care sa solutioneze problemele legate de datoriile intre societati, a declarat, ieri, Eugen Dijmarescu.

El a aratat ca procedura de solutionare a acestor probleme prin sistemul judiciar actual presupune o perioada lunga pana la rezolvarea cazurilor. De asemenea, Dijmarescu a precizat ca "Executivul doreste sa creasca rolul Curtii de Arbitraj si sa creeze conditiile necesare pentru ca o parte dintre creantele comerciale din sectorul privat sa poata fi tranzactionate prin bursa." Seful DPE considera ca este necesar sa fie introdusa o clauza in contractele incheiate intre societati, care sa se asigure posibilitatea creditorilor de a apela la Curtea de Arbitraj pentru recuperarea datoriilor in cazul in care acestea nu sunt achitate la termenul convenit. "Probabil ca multe entitati care functioneaza astazi in Romania nu fac apel, in contract, la solutionarea unor dispute pe cale arbitrala, care ar fi mai scurta si mai usoara. Se prefera sistemul clasic al instantelor, unde procedurile sunt mai greoaie si de multe ori mai costisitoare", a mai spus Dijmarescu. (M.D.)

Sursa Gardianul

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *