Un fior a trecut, zilele trecute, prin cercurile interesate de pretul banilor. Ca reactie la un mesaj alarmant: vor creste dobanzile. La anul. Motivul invocat intr-un studiu lansat cu emfaza si mediatizat in exces fiind acela ca Banca Centrala n-ar putea sa castige doua partide dintr-o data: sa ieftineasca banii si sa continue domolirea inflatiei. Asa ca va urca dobanda de interventie, sacrificand creditul, pentru a salva dezinflatia.
Teoretic, judecata e corecta. De altfel, BNR a procedat intocmai in 2003. A ridicat dobanda de interventie intr-un moment in care dezinflatia era amenintata. Dar viitorul nu va repeta trecutul. Si nici scenariul polonez, de acum sase ani, nu are de ce sa fie repetat in Romania, in 2005, cum avertizeaza studiul invocat. Un studiu al caror autori au uitat sa faca o precizare importanta. Si anume, ca in privinta dinamicii dobanzilor in 2005 sunt posibile trei scenarii: unul optimist, unul moderat si unul pesimist. Ei luandu-l in calcul doar pe cel pesimist. Piata si-ar putea face insa un alt calcul.
Banca Nationala mizeaza, pentru 2005, pe o reducere sanatoasa a dobanzilor. Ca o masura rationala, care sa stimuleze alimentarea cu bani ceva mai ieftini a economiei si a populatiei, in conditiile continuarii dezinflatiei.
Fara indoiala ca, in cazul in care s-ar impune scenariul pesimist, pentru ca dezinflatia ar fi in pericol, BNR ar schimba miza. Ar refuza sa mimeze stabilitatea, lasand dobanzile sa scada si sa produca efecte amagitoare pe termen scurt, dar devastatoare pe termen lung.
Ar fi un nonsens ca dobanzile sa scada in timp ce inflatia urca. Asta ar insemna ca s-ar inchide o rana in locul careia ar fi deschise altele. Mult mai dureroase.
Dar nu e deloc previzibila, cel putin pana in prezent, o realitate care sa impuna scenariul pesimist. O astfel de realitate ar fi posibila daca sporurile salariale ar incepe sa muste din profit, concomitent cu pierderi de ritm ale productiei si productivitatii. Cresterea accelerata a preturilor ar deveni inevitabila. Sau daca, in timp ce economia ar continua sa produca inflatie, matura politica ar lucra de zor ca s-o ascunda sub pres. Inflatia reprimata ar deveni mai periculoasa decat inflatia fatisa. Pentru ca, pana la urma, gunoiul n-ar mai incapea sub pret si preturile ar exploda. Daca ar urma sa fim confruntati cu astfel de necazuri, in 2005, atunci in-tr-adevar scaderea dobanzilor nu va mai fi posibila. De altfel, cererea solvabila, incurajata de explozia creditelor pentru consum, ar creste fara nici un folos. Fiindca ne-am confrunta din nou cu galopuri ale preturilor si cu scaderea veniturilor reale.
Lectia o cunoastem bine. Dupa ?89, romanii au trecut prin multe liberalizari de preturi, plafonate sau neplafonate. Preturile au urcat. S-a produs astfel o rationalizare a cererii. Mai exact: a fost descurajat consumul, pentru ca de fiecare data am avut nevoie de bani mai multi pentru a cumpara ? mai putine marfuri. Celalalt taler al balantei, oferta de bunuri si de servicii, a intrat intr-un alt joc. In lipsa concurentei, producatorii au inteles ca pot sa dicteze preturile si sa comande pe piata. Ei au produs mai putin, cu costuri mai mari, dar au vandut mai scump. Incercarile de a "controla" preturile am vazut ce-au adus: mai intai inflatie ascunsa, bazata pe acumulari de preturi neadevarate, apoi transformarea inflatiei reprimate in inflatie fatisa, ce s-a manifestat dur. De fapt, inflatia ne-a adus pierderi uriase, pe care le suportam si acum.
Dobanda ar putea fi, asadar, intr-un scenariu pesimist, o piesa sacrificata de dragul dezinflatiei. Dar este, intr-adevar, dezinflatia amenintata? Studiul in cauza nu aduce argumente convingatoare. Nici prin trimiterile la pretul international al petrolului. Si nici prin cele la pretul intern al energiei.
Tot mai multe voci autorizate spun ca explozia pretului petrolului, in toamna lui 2004, e artificiala. Si ca nu va rezista. Cat priveste pretul intern al energiei, el se inscrie intr-o tendinta generala: catre preturi adevarate la toate produsele. Chiar si la energie. Ar fi un pas important, ce ne-ar ajuta sa ajungem mai repede la o economie orientata in intregime cu fata spre piata, care sa valorifice profitabil resursele nationale. Cum au procedat cateva tari vecine. Au fortat cresterea in conditiile unor preturi care sa spuna adevarul si au castigat.
Am putea castiga si noi. Cu o conditie: adevarul preturilor sa fie dublat de un sistem de piete libere, integrate, structurate pe principiul vaselor comunicante. Pentru ca preturile sa primeasca fara incetare semnale de la cursul valutar, de la dobanzile bancare, de la cotele titlurilor de valoare si, in general, de la toti indicatorii economici semnificativi. Ar fi calea sigura pentru corelatia obligatorie intre adevarul preturilor si adevarul costurilor activitatii productive. Si pentru o crestere economica sanatoasa.
Ce ne-ar aduce o astfel de crestere? In primul rand stabilitatea preturilor. Fapt ce ar pune pe rol scenariul moderat. Daca nu chiar pe cel optimist. Ambele implicand scaderea dobanzilor. Pana unde? Asta numai timpul si piata ar putea sa stie.
Have something to add? Share it in the comments.