Efectivele de animale si productiile aferente obtinute se situeaza cu mult sub acelea inregistrate in Uniunea Europeana, a declarat, ieri, Ilie Sarbu, ministrul agriculturii. Potrivit acestuia, sectorul zootehnic din Romania asigura sub 40% din totalul productiei agricole, in timp ce in statele comunitare, ponderea zootehniei se ridica la aproximativ 65-75%.
Ministrul Ilie Sarbu a apreciat ca printre masurile ce trebuie avute in vedere in perioada urmatoare, in perspectiva aderarii la UE, prioritare sunt cele legate de ameliorarea genetica a animalelor si punerea in valoare a pajistilor naturale, ce reprezinta peste 32% din suprafata agricola. "Potrivit FAO (n.n.- Organizatia pentru Alimentatie si Agricultura), in viitor consumul de carne va creste cu peste 50%, cel de oua cu 35%, iar cel de lapte cu 25%", a precizat Sarbu. Potrivit acestuia pentru atingerea acestor cote, sunt necesare consolidarea asociatiilor de crescatori de animale, crearea de ferme specializate in practicarea agriculturii ecologice, o mai buna valorificare a potentialului de care dispun zonele montane, precum si intensificarea reproductiei la animalele de ferma. (I.Teodoriu)
Have something to add? Share it in the comments.