Stiri si noutati

Ford concediaza 400 de functionari din America de Nord

Al doilea constructor auto american, grupul Ford Motor Co. intentioneaza sa concedieze 400 de salariati pana la finele acestui an, parte a strategiei sale de restructurare, a anuntat marti seara un purtator de cuvant al grupului Ford, citat de AP.

 Este pentru prima data in ultimii 30 de ani cand Ford este nevoit sa concedieze atat de multi angajati din categoria gulere albe (white-collar), a declarat purtatorul de cuvant al grupului Ford, Oscar Suris. Pe ansamblu, constructorul auto american intentiona sa concedieze aproximativ 2.750 din angajatii sai din America de Nord, anuntul de marti seara fiind prima confirmare oficiala a acestui program de restructurare. Ford a incercat sa-si reduca personalul prin intermediul unor plecari voluntare, insa in primele sase luni ale acestui an doar 1.000 de angajati au decis sa parasesca compania. Ford are aproximativ 35.000 de angajati in America de Nord.

Legendarul constructor auto american se confrunta in prezent cu costuri ridicate cu personalul si asigurarile de sanatate, tocmai in momentul in care cota sa de piata este in scadere. In primele sase luni ale acestui an, Ford controla doar 17,9 la suta din piata auto americana, comparativ cu 18,5 procente in perioada similara a anului trecut. In al doilea trimestru al anului, profiturile Ford au scazut cu 19 procente, de la 1,17 miliarde euro la 946 milioane dolari.

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *