Vanzarile de autovehicule Daewoo pe piata romaneasca au scazut in luna mai sub nivelul celor de la Renault, producatorul craiovean fiind astfel detronat din pozitia a doua, pe care a ocupat -o confortabil multi ani.
Desi tandemul autohton Dacia – Daewoo a detinut cu autoritate primele doua locuri la vanzari, gama invechita de modele a producatorului de la Craiova a facut ca in luna mai acesta sa inregistreze un nivel de vanzari mai mic in contextul evolutiei spectaculoase a pietei. Alte posibile cauze ar fi viitorul incert al uzinei de la Craiova, precum si lansarea noului Matiz coreean, care vine in Romania pe 20 iunie.
"S-a produs o modificare semnificativa in preferintele clientilor din Romania si se pare ca nu am reusit sa livram ceea ce ei si-ar fi dorit", a declarat marti, pentru Rompres, directorul de relatii publice al companiei Daewoo Automobile Romania, Valeriu Girlea.
Potrivit reprezentantului Daewoo Romania, clientii au inceput sa se orienteze catre modele cu echipare superioara, iar unele versiuni cu echipare mai saraca ale modelelor produse la Craiova au ramas pe stoc.
In mai, Daewoo a vandut 1.931 de autoturisme si vehicule comerciale usoare, avand o cota de piata de 8,7 la suta, iar Renault a vandut 1.948 autoturisme, cota de piata fiind de 8,8 la suta.
Daewoo Matiz, unul dintre cele mai populare autoturisme de oras pe piata romaneasca, va trebui sa infrunte din 20 iunie noul Matiz sud-coreean, care va purta numele Chevrolet Spark.
Daewoo Matiz a fost lansat in Romania in anul 1999 si s-a impus rapid pe piata, reusind in scurt timp sa depaseasca modelul Tico din punct de vedere al vanzarilor. Mai mult, pentru Daewoo Automobile Romania, Matiz a fost si vedeta incontestabila a exportului de autoturisme catre diverse tari din Europa (Slovenia, Bulgaria, Slovacia, Croatia, Ungaria, Macedonia) si Asia.
De cativa ani, Daewoo Matiz a fost cea mai bine vanduta masina din clasa sa (clasa mini) pe piata romaneasca, stabilind un record anul trecut, cand s-au vandut 19.960 unitati.
Compania sud-coreeana Daewoo Motor a dat faliment in 2002, "sufocata" de datorii. Gigantul american General Motors a cumparat o parte dintre centrele de productie ale Daewoo, nu si fabrica de la Craiova, fiind in prezent titularul marcii Daewoo. In momentul preluarii companiei coreene, GM a anuntat ca nu este interesat de fabrica de la Craiova.
De la acel moment, rezultatele de vanzari ale Daewoo Romania au cunoscut insa o tendinta crescatoare, gratie unei politici adecvate de preturi, compania ocupand lejer pozitia a doua pe piata auto din Romania, dupa Dacia. Acum insa, in luna mai, au aparut primele semne de "slabiciune".
In prezent, Daewoo Romania este concurata pe piata autohtona chiar de produsele GM Daewoo, lansate oficial in Romania sub denumirea Chevrolet, la sfarsitul anului 2003, autoturismele fiind produse de fostele fabrici Daewoo cumparate de GM.
Have something to add? Share it in the comments.