Incepand cu data de 19 mai, Logan va fi comercializat si in Algeria, un responsabil din cadrul Renault Algérie precizand ca masina va fi comercializata la un pret incepand cu 67,5 milioane centime (1 dinar algerian = 100 Centime; 1USD = 72,35 Dinari) adica aproximativ 6.700 euro, in viitor urmand sa fie puse in vanzare si variante cu preturi de 75 si 80 milioane centime, informeaza editia de luni a cotidianului algerian "La Liberte".
Potrivit cotidianului citat, constructorul auto francez Renault a ales uzina Dacia Pitesti pentru constructia modelului Logan, model destinat cuceririi pietelor emergente. Daca in 2004 uzina de la Pitesti a asamblat 90.000 de autovehicule, dintre care 20.000 de unitati Logan, pentru acest an si-a propus sa produca si sa comercializeze 200.000 de autovehicule Logan si alte 150.000 de colectii CKD (Completely Knocked Down), adica seturi complete de piese si componente, ce urmeaza sa fie asamblate in Maroc si Columbia. Pentru 2010, Renault si-a propus ca obiectiv sa vanda un milion de Logan-uri in intreaga lume. Lansat in 2004, in tarile din Europa de Est, in 2005 Logan va fi lansat in alte 20 de tari, inclusiv Franta, Spania si Germania. In Franta lansarea este programata pentru luna septembrie, pretul de pornire fiind de 7.500 euro, pret pentru care autovehiculul va fi dotat cu airbag-uri frontale si ABS.
La o motorizare de 1,4 metri cubi si un consum de 6,8 litri la 100 de kilometri, Logan este o masina economica. Calitatea motorizarii este echivalenta cu cea a celorlaltor autovehicule europene din aceasta gama, jurnalistii algerieni intrebandu-se insa daca modelul Logan comercializat in Algeria va fi echipata cu airbag, ABS si directie asistata. Presa locala a testat deja Logan pe traseele din jurul orasului Oran, pentru lansarea oficiala din 19 mai urmand sa fie prezent si presedintele companiei Dacia, Luc Alexandre Menard.
Have something to add? Share it in the comments.