Stiri si noutati

A fost semnat imprumutul BERD pentru CEC

Imprumutul Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare /BERD/ pentru CEC, in scopul finantarii IMM-urilor, urmareste si "extinderea razei de acordare creditelor, dincolo de raza obisnuita", a declarat luni presedintele CEC, Eugen Radulescu, cu prilejul semnarii acordului de imprumut, in valoare de 10 milioane de euro.
Prin intermediul retelei CEC, creditul va putea fi accesat si de intreprinzatorii din domeniul agricol, mai putin pentru producatorii de alcool si tutun, au aratat presedintele CEC si secretarul de stat in Ministerul Finantelor Publice Nicolae Ivan. "Proiectele din agricultura sunt greu de finantat pentru ca isi dovedesc greu pofitabilitatea in timp", a explicat Radulescu.
Negocierile pentru acordarea imprumutului au durat aproximativ cinci luni, iar BERD a acordat finantarea in momentul in care CEC a intrat pe profit.
"CEC intra intr-o faza de crestere spectaculoasa, in 2005 banca triplandu-si portofoliul de credite", a aratat Eugen Radulescu. Daca la inceputul lunii banca a lansat primul produs important pentu persoane fizice – cardurile de credit, acum CEC se adreseaza, prin acest imprumut de la BERD, persoanelor juridice, a mai spus el.
Acordarea imprumutului reprezinta o reusita in implementarea liniilor de credit pentru IMM-uri, a apreciat reprezentantul BERD in Romania, Hildegard Gacek. Prin reteaua CEC, mai multe IMM-uri vor avea acces la aceste linii de credite.
Potrivit termenilor generali de acordare a creditelor pentru IMM-uri, imprumutatii trebuie sa fie clienti noi si sa nu aiba mai mult de 100 de angajati permanenti, sa fie inregistrati si sa activeze local, sa fie detinuti si controlati de entitati private, sa aiba o cifra de afaceri de maximum sapte milioane de euro si active totale de cel mult cinci milioane de euro, precum si sa obtina toate aprobarile si autorizatiile necesare. Creditul va putea fi accesat incepand cu primul trimestru al anului viitor.

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *