Cota unica de impozitare va avea ca efect, în următorii ani, o creştere a investiţiilor, până în prezent determinând o creştere a consumului atât în rândul populaţiei cât şi în cazul marilor companii, a declarat vineri ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, într-o întâlnire cu comisarul european pentru afaceri financiare şi monetare, Joaquin Almunia. ‘Creşterea consumului este un indicator foarte important pentru marii investitori care decid să-şi deschidă o facilitate de producţie într-o anumită ţară, numai după ce consumul depăşeşte un anumit prag’, a adăugat Sebastian Vlădescu. Potrivit unui comunicat al MFP, oficialul european şi-a exprimat preocuparea legată de efectele relaxării fiscale introduse de România în 2005. ‘Este nevoie ca românii să ştie exact ce reprezintă Uniunea Europeană /UE/ şi cu ce se vor confrunta după aderare.
În acelaşi timp, UE trebuie să cunoască România cu toate problemele ei reale’, a afirmat Almunia. Cei doi oficiali şi-au exprimat puncte de vedere comune legate de provocările economice ale României înainte şi după aderarea la UE. ‘În drumul nostru către UE mult mai importante par lupta anticorupţie sau problemele din agricultură, însă probleme legate de stabilitate economică sau de inflaţie nu se bucură de o asemenea importanţă pentru că nu sunt bifate de steguleţe roşii’, a subliniat ministrul Vlădescu. Acesta l-a informat pe comisarul european că MFP caută modalităţi pentru creşterea veniturilor la bugetul de stat, la peste 30 la sută din PIB şi că, la sfârşitul lunii martie, va fi prezentat un program fiscal pentru următorii 3-5 ani. ‘Trebuie să oferim stabilitate şi predictibilitate mediului de afaceri astfel încât reprezentanţii acestuia să ştie cu doi ani înainte ce taxe şi impozite vor plăti’, a spus Sebastian Vlădescu.
Have something to add? Share it in the comments.