Susanele.ro

Deutsche Bank a achizitionat 10 la suta din Huaxia Bank

Grupul bancar german Deutsche Bank a anuntat, luni, ca a achizitionat 10 la suta din actiunile bancii chineze Huaxia Bank pentru 272 milioane euro, devenind astfel ultima mare banca internationala care si-a facut intrarea pe piata chineza, informeaza BBC.
Deutsche Bank a dezvaluit ca a achizitionat 9,9 la suta din Huaxia Bank, in timp ce o alta banca germana Sal Oppenheim a preluat si ea 4,1 la suta din actiunile Huaxia Bank, a patra banca comerciala din China. Banca chineza a informat ca acest acord va conduce la cooperare in mai multe domenii, pentru anul urmator fiind programata lansarea unei carti de credit ce va purta marca celor doua banci.
Tranzactia reprezinta prima investitie a grupului bancar german in sectorul bancar de retail din China. Deutsche Bank detine un pachet de 20 de procente din actiunile fondului de investitii Harvest Fund Management. Analistii estimeaza ca pretul de 272 milioane euro platit de Deutsche Bank este unul destul de mare, de vina fiind graba cu care banca germana a dorit sa investeasca in China. Rivalii HSBC, Bank of America, ING si Royal Bank of Scotland au achizitionat deja participatii in marile banci chineze, iar in afara de Huaxia Bank, nu mai exista prea multe tinte potentiale pe care Deutsche Bank sa le aiba in vedere.
In ultima vreme guvernul de la Beijing a incurajat investitiile straine in sectorul bancar, afectat de un nivel scazut de intermediere bancara si frecvente scandaluri de coruptie. Investitiile straine au oferit marilor banci chineze capitalul si expertiza necesare pentru extinderea serviciilor lor. Daca in prezent firmele straine nu pot sa detina mai mult de 25 la suta din actiunile unei banci chineze, se astepta ca aceste restrictii sa fie ridicate ca urmare a reformelor impuse de intrarea Chinei in Organizatia Mondiala a Comertului

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *