“”>Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare a anuntat luni Bursei de Valori Bucuresti blocarea de la tranzactionare, timp de doua saptamani, a unui pachet de peste 643,602 milioane actiuni (peste 13 la suta din totalul actiunilor) ale societatii Petrom, incepand de joi, 20 iulie.
Decizia a fost determinata de un litigiu in instanta pentru anularea unor decizii aferente majorarii capitalului social, hotarate de Adunarea Generala Extraordinara a Actionarilor Petrom in 22 noiembrie 2005.
Masura a fost luata cu titlu ‘asiguratoriu, in vederea protectiei proprietarilor si a potentialilor cumparatori de buna credinta, care intentioneaza sa deruleze operatiuni cu actiuni care fac obiectul unui litigiu in cazul caruia instanta nu s-a pronuntat in mod definitiv si irevocabil’, se spune in Ordonanta CNVM.
Petrom are un capital social de peste 5,664 miliarde RON, valoarea nominala a unei actiuni fiind de 0,1000 RON. Actiunile Petrom sunt tranzactionate la BVB cu simbolul SNP, la Categoria I, prin sistemul Arena.
“
Have something to add? Share it in the comments.