Stiri si noutati

Raiffeisen Banca pentru Locuinte implementeaza conceptul de “banca in banca”

Raiffeisen Banca pentru Locuinte, prima banca dedicata in totalitate domeniului locativ, pune la dispozitia clientilor sai in 88 de sucursale si agentii ale Raiffeisen Bank, birouri speciale de consiliere pentru produsul de economisire-creditare, a anuntat, luni, RBL, intr-un comunicat remis Rompres.

"Avand in vedere ca produsul Raiffeisen Banca pentru Locuinte presupune o relatie directa si de lunga durata intre client si banca, dar si pentru optimizarea procesului de distributie am ajuns la solutia infiintarii de birouri speciale in cadrul sucursalelor Raiffeisen Bank. Aceasta decizie s-a dovedit a fi una foarte buna tinand cont ca numarul contractelor de economisire-creditare vandute prin sucursalele Raiffeisen Bank a crescut in cateva luni – de cand am lansat acest proiect pilot – de peste sase ori. Ne propunem ca pana la sfarsitul acestui an numarul acestor birouri speciale de consiliere sa ajunga la 100", a declarat Hans Schmid – Director Distributie Raiffeisen Banca pentru Locuinte.

Pana in prezent, produsul oferit de Raiffeisen Banca pentru Locuinte a fost vandut prin ghiseele Raiffeisen Bank. 

 "Reteaua de unitati Raiffeisen Bank va aduce un plus de valoare bancii specializate in domeniul locativ, Raiffeisen Banca pentru Locuinte, si va intari si colaborarea entitatilor grupului Raiffeisen in Romania. Avantajele le vor simti, in primul rand, clientii nostri, care vor putea gasi in unitatile Raiffeisen Bank produsele clasice bancare, dar si produsul specializat de economisire-creditare", a apreciat directorul executiv al Retelei de Sucursale a Raiffeisen Bank, Bogdan Merfea.

Raiffeisen Banca pentru Locuinte ofera un produs de economisire-creditare -care este in lei si presupune existenta unei perioade minime de economisire urmata de acordarea unui credit cu dobanda fixa pentru activitati in domeniul locativ. Pentru suma economisita posesorul unui contract de economisire-creditare primeste din partea statului o prima, iar dobanda – de 6 la suta pe an in lei – va fi fixa pe toata perioada imprumutului, indiferent de fluctuatiile dobanzilor pe piata monetara.

Raiffeisen Banca pentru Locuinte este prima banca din sistemul bancar romanesc infiintata potrivit Legii 541/2002, lege privind economisirea si creditarea in sistem colectiv pentru domeniul locativ. Potrivit actului constitutiv, Raiffeisen Bank Romania si Schwaebisch Hall-Germania detin fiecare cate 33,324 la suta din actiuni, iar Raiffeisen Bausparkasse Austria detine alte 33,35 la suta din participatii. Capitalul social al bancii este de 61,18 milioane RON.

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *