Stiri si noutati

Rom?nia trebuie să-şi ?mbunătăţească mediul de afaceri pentru atragerea investitorilor străini

România a făcut paşi importanţi în ultimii patru ani, în domeniul economic, însă mai rămân destule de făcut pentru a fi siguri că efectele pozitive ale consolidării macroeconomice şi a reformelor structurale sunt sustenabile şi echitabil distribuite, potrivit informaţiilor furnizate Agenţiei Rompres de Biroul Băncii Mondiale din România.
"Cu toate acestea mai rămân încă destule de făcut. Aceste măsuri vizează necesitatea de a îmbunătăţi funcţionarea mediului de afaceri pentru a atrage mai multe investiţii străine directe, crearea de locuri de muncă şi creşterea competitivităţii economiei, pentru ca aceasta să facă faţă presiunilor pieţei comune europene", relevă Banca Mondială.
Potrivit Băncii Mondiale, reformele structurale sprijinite prin proiectele Băncii progresează, iar prin dialogul cu FMI, se acordă atenţie şi măsurilor de întărire a stabilităţii macroeconomice.
Aceste măsuri au dus la o creştere economică semnificativă şi la un declin al ratei inflaţiei, concomitent cu o reducere continuă a deficitelor fiscale.
În opinia reprezentanţilor Băncii Mondiale, programul de reformă ar trebui să conţină şi măsuri de creştere a flexibilităţii pieţei muncii. De asemenea, Banca consideră că sunt importante şi necesare continuarea procesului de scădere a inflaţiei prin aplicarea unor politici macroeconomice stricte şi eliminarea factorilor care conduc la inflaţie, precum şi o politică salarială şi o disciplină financiară la nivelul companiilor.
Toate acestea vor asigura o creştere economică susţinută, într-un mediu cu inflaţie scăzută, vor ajuta România să facă faţă mai bine ajustărilor legate de procesul de aderare şi vor facilita integrarea.
În privinţa viitorului agriculturii româneşti, instituţia financiară este de părere că acesta este strâns legat de procesul de aderare la Uniunea Europeană şi depinde în mare măsură de implementarea politicilor agricole şi de capacitatea de a absorbi fonduri structurale.
O atenţie specială trebuie acordată, potrivit Băncii Mondiale, creşterii eficienţei şi competitivităţii fermelor şi agro-procesatorilor. Toate aceste obiective pot fi atinse prin politici publice care vor facilita reorganizarea agriculturii, inclusiv prin privatizarea pământului, crearea unei pieţe funciare funcţionale, facilitarea comasării sectorului micilor ferme agricole şi crearea de locuri de muncă neagricole în mediul rural, precum şi printr-o utilizare mai eficientă a programelor de sprijin pentru agricultură, care să pună accentul pe creşterea eficienţei mai curând decât pe susţinerea preţurilor sau acordarea subvenţiilor pentru exporturi.
Potrivit statisticilor, Banca Mondială a implementat până în prezent în România un număr de 28 de proiecte în valoare totală de circa 3,3 miliarde dolari. Alte 25 de proiecte se află în implementare în acest moment, a căror valoare totală se va ridica la 1,6 miliarde dolari.
Domeniile vizate sunt agricultură, transporturi, sănătate, infrastructură, educaţie, sau sectoarele minier şi energetic.
În următorii ani Banca Mondială îşi propune să sprijine România în îndeplinirea obiectivelor de aderare europeană. Principalele domenii vizate sunt agricultura, infrastuctura, sistemul energetic ca şi reformele în domeniul justiţiei, care sunt sectoare importante pentru dezvoltare pe termen mediu şi lung şi pentru creşterea economică.

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *