Stiri si noutati

A inceput batalia pentru ultimele licente 3G

IT

Inspectoratul General pentru Comunicatii şi Tehnologia Informatiei (IGCTI) va incepe elaborarea caietului de sarcini privind procedurile de acordare a ultimelor doua licente pentru servicii de telefonie mobila de generatia a treia (3G), Hotararea de Guvern privind licentele 3G fiind aprobata miercuri in şedinta de guvern de miercuri. ‘Marele caştig pentru Romania şi pentru consumatori ar fi ca ambele licente sa fie acordate, pentru ca am putea vorbi atunci despre competitie adevarata atat din punct de vedere al calitatii serviciilor cat şi din punct de vedere al preturilor. Am primit deja semnale ca interesul pentru aceste licente este mare, astfel incat suntem indreptatiti sa credem ca pana la sfarşitul acestui an vom avea patru operatori care vor activa pe aceasta piata,’ a declarat preşedintele IGCTI, Catalin Marinescu. Caietul de sarcini va fi oferit spre consultare publica peste o luna, la finele lunii aprilie, şi va fi disponibil timp de 30 de zile, cand cei interesati vor putea veni cu observatii.

Dupa perioada de consultare publica, IGCTI va definitiva forma caietului de sarcini şi va demara licitatia propriu-zisa. Potrivit IGCTI, intreg procesul este estimat sa dureze aproximativ cinci luni. ‘Spre deosebire de prima licitatie 3G, desfaşurata pe parcursul anului 2004, de aceasta data vom elimina barierele de ordin financiar’, a mai spus Marinescu, subliniind ca in cazul primei licitatii, participantii nu se puteau inscrie la licitatie decat daca aveau activitate in domeniul comunicatiilor electronice şi o cifra de afaceri de minim 300 milioane de euro. Potrivit IGCTI, caştigatorul unei licente 3G va plati un pret similar cu cel din 2004, respectiv 35 milioane de dolari. Suma va fi achitata in şase tranşe, prima fiind in valoare de 10,5 milioane dolari, in termen de 120 de zile de la data acordarii licentei, iar urmatoarele cinci tranşe egale, in valoare de 4,9 milioane dolari, vor fi achitate anual, timp de cinci ani, incepand cu 2007. In Romania detin licente 3G doi operatori de telefonie, Connex-Vodafone şi Orange Romania.
BizWords

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *