Susanele.ro

Cei mai rai virusi din ultima perioada

IT

Intr-un comunicat remis catre BizWords, BitDefender prezintă topul viruşilor care au ameninţat datele utilizatorilor de calculatoare din România, în primele 3 luni ale anului.

În trimestrul I 2006, numărul viruşilor aflaţi în circulaţie a crescut cu 15% faţă de trimestrul IV 2005 şi cu 50% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Numărul semnăturilor de viruşi din baza de date BitDefender a ajuns la peste 350.000. În top se regăsesc majoritatea celor care s-au manifestat puternic şi în 2005.

Pe ultimele locuri ale clasamentului au intrat însă şi apariţii din acest an: Nyxem.E, Bagle.EO şi Bagle.AJ. Viermele Kama Sutra (Nyxem.E), care a stârnit multă vâlvă în preajma apariţiei sale, pe 15 ianuarie 2006, a infectat 4.14% din calculatoarele românilor, situându-se pe locul al 7-lea. Baggle.AJ şi Bagle.EO sunt în acest moment cei mai puternici din familia de peste 70 de viruşi Baggle. Fiecare a pătruns în mai mult de 2.50% din calculatoare; destul de mult, consideră specialiştii, în condiţiile în care la două-trei zile apar variante Baggle care apun la scurt timp de la apariţie. Netsky.P a revenit pe primul loc, infectând mai mult de 11% din calculatoare. Antiman, cu două dintre variantele sale (A şi C) deţine 9.35% şi respectiv 5.77% din totalul infectărilor, fiind încă popular în rândul calculatoarelor românilor. Restul viruşilor din top sunt cei cu care ne-am obişnuit de anul trecut, adică Mytob.C, Zafi.B, Lovgate.V, cu evoluţia sa sinuoasă şi Sober.Y. În urma analizelor, specialiştii consideră că, deşi viruşii consacraţi ţin primele locuri ale topului, structura celor mai periculoase ameninţări s-a modificat. “Tendinţa ultimelor trei luni confirmă previziunile făcute la începutul anului 2005. Astfel, aplicaţiile periculoase care se răspândesc prin e-mail – sunt pe cale de dispariţie. Acestea au ajuns să reprezinte mai puţin de 10% din cei 30.000 de noi viruşi din această perioadă. Restul de 90% este reprezentat de troieni şi aplicaţii de tip backdoor”, spune Bogdan Dumitru, BitDefender CTO. Troienii, din a căror familie fac parte şi aplicaţiile de tip backdoor, sunt programe care pot transforma un computer într-un aşa-zis „zombie”. Aceştia ajung pe calculatoare printr-un ataşament e-mail sau prin execuţia unor fişiere descărcate din locaţii îndoielnice. Troienii apar drept programe utile şi se instalează odată cu executarea acestora. După infectare, troianul are aceleaşi drepturi ca şi utilizatorul calculatorului, el poate să şteargă sau să modifice fişiere, să instaleze sau să dezinstaleze programe. Cei mai mulţi troieni pot chiar să trimită creatorului parole şi date de acces sau să folosească calculatorul pentru lansarea de atacuri informatice sau de spam.

Protecţia împotriva acestor aplicaţii se face în primul rand prin prevenire – instalarea unei aplicatii antivirus, dar şi prin respectarea unor reguli de securitate. Ataşamentele care par suspecte sau de la persoane necunoscute trebuie şterse sau, în cazul în care se doreşte executarea lor, trebuie scanate cu un program antivirus actualizat la zi. De asemenea, un firewall este un instrument foarte important pentru prevenirea infectării calculatorului cu viermi de reţea, troieni şi aplicaţii de tip backdoor.

Nume virus Procent infectări % 1

Win32.Netsky.P@mm 11.05 2
Win32.Antiman.A@mm 9.35 3
Win32.Worm.Mytob.C 6.25 4
Win32.Antiman.C@mm 5.77 5
Win32.Zafi.B@mm 4.74 6
Win32.Lovgate.V@mm 4.46 7
Win32.Nyxem.E@mm 4.14 8
Win32.Sober.Y@mm 3.46 9
Trojan.Downloader.Bagle.EO 2.84 10
Win32.Bagle.AJ@mm 2.71
BizWords

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *