IT& Telecom Conference and Awards 2005", eveniment la care au participat in special reprezentati din industria de software a dat posibilitatea compararii unor date statistice pentru 2004 inregistrate la nivel international cu cele inregistrate pe piata autohtona de IT. Conferinta a fost structurata in doua sesiuni si s-a axact in special pe outsourcing si strategia broadband.
In cadrul conferintei au fost acordate si premii, decernate de catre moderatorul evenimentului, domnul Varujan Pambuccian, deputat si presedinte al Comisiei IT din Parlamentul Romaniei.
Una din distinctii a fost acordata companiei SIVECO Romania, pe care cititorii revistei Bucharest Business Week au declarat-o "Fastest growing IT company of the year”.
Valentele pozitive ale mediului de afaceri romanesc sunt in concordanta cu cresterile inregistrate la nivel international si rezulta din perseverenta si constanta proiectelor derulate de companiile de software.
Tendintele manifestate la nivel national sunt echivalente cu cele de pe piata internationala, in conditiile in care au fost stabilite si constientizate prioritatile pentru crearea unui climat stabil din punct de vedere economic. Pentru industria de IT&C, anul 2004 corespunde unei cresteri semnificative a rezultatelor, atat pe plan international, cat si pe plan national.
"IT& Telecom Conference and Awards 2005" a permis dezbaterea rezultatelor din domeniul software si identificarea eventualelor disfunctionalitatil la nivelul domeniului.
Unul dintre aspectele care depuncteaza mediul romanesc de afaceri sunt investitiile relativ scazute in cercetare&dezvoltare in domeniul IT&C, element care este direct legat de desfasurarea celorlalte activitati. Din datele care au fost prezentate in cadrul conferintei, acesta este un domeniu la care Romania are mult de recuperat. In ceea ce priveste investitiile in cercetare & dezvoltare pentru IT&C la scara globala, se inregistreaza cresteri anuale de 5% (in conditiile in care in zone precum India sau China, procentul de crestere este cu un ordin mai mare), Europa detinand 40% din totalul global. La nivel national, atentia asupra domeniului de cercetare&dezvoltare se intensifica ca urmare a cresterii semnificative a pietei de IT&C, fapt care impune o crestere a cheltuielilor de dezvoltare. Ministrul Comunicatiilor si al tehnologiei Informatiei, domnul Zsolt Nagy, considera ca "piata romaneasca de IT&C este cel mai bine pregatita pentru integrarea in UE". In ciuda investitiilor reduse in cercetare, industria de software capata contur prin proiectele dezvoltate de companii cu potential in domeniu.
O confirmare a acestei afirmatii o constituie evolutia companiei SIVECO Romania, premiile intenationale obtinute de produsele sale (in special de platforma de eLearning) si de sistemul sau de management al calitatii, precum si recenta investitie facuta de fondurile strategice Intel Capital si Enterprise Investors.
Cea mai importanta realizare pentru cei care activeaza pe piata din Romania in domeniul IT&C o constituie recunoasterea la nivel international a performantelor si evolutia pe care domeniul a cunoscut-o in ultima perioada in Romania.
"Noi credem ca specialistii romani au un cuvant de spus in tehnologia de varf si ca o crestere durabila nu poate fi asigurata decat prin investitii constante in cercetare si dezvoltare. Evolutia companiei noastre poate fi considerata un exemplu tipic pentru industria locala de software. Principalele noastre atuuri pe piata internationala sunt calitatea produselor, valoarea specialistilor si calitatea managementului.
A considera outsourcing-ul o sursa de crestere pe termen lung este neproductiv si nerealist", ne-a declarat Irina Socol, director general al SIVECO Romania.
Performantele companiilor din Romania contureaza un progres care se regaseste in evolutia generala a domeniului. Datele puse la dispozitie de centrele de analiza si consultanta IDATE (www.idate.org) arata ca in 2004 piata globala de IT&C a crescut cu 6,1%, ajungand la valoarea de 2.350 miliarde Euro. IT-ul a fost cel mai dinamic segment (cu o crestere de 7% pentru hardware si 8,5% pentru software si servicii. Din punctul de vedere al evolutiei pe regiuni in 2004, cresterea pietei IT&C in Europa Occidentala a fost de numai 2,9%, in comparatie cu 3,9% in America de Nord (care continua sa reprezinte mai mult de o treime din piata globala) si 10% in Asia Pacific (ceea ce reprezinta jumatate din crestere globala totala).
sursa: Gardianul
Have something to add? Share it in the comments.