Stiri si noutati

Noi reglementari privind serviciile turistice

Trimisul special Rompres, Mario Cretu, transmite: Executivul Romaniei va adopta un act normativ ce vizeaza calitatea serviciilor turistice, legata de perfectionarea si calificarea personalului de profil, a spus presedintele Autoritatii Nationale pentru Turism /ANT/, Ovidiu Marian, in cadrul Targului International de la Berlin – ITB 2006. ‘Proiectul este gata din punctul nostru de vedere, principala noutate constituind-o obligativitatea personalului din turism, de la receptioner la ospatar sau bucatar, de a fi in totalitate scolarizat in acest sens si de a urma anumite cursuri de calificare’, a spus presedintele ANT, precizand ca spera ca acest act normativ sa fie adoptat pana la momentul inceperii sezonului estival, in care sunt asteptati cei mai multi turisti straini’. Ovidiu Marian a spus ca piata serviciilor din Romania lasa de dorit si este necesara imbunatatirea calitatii acestora, mai ales ca turistii sunt din ce in ce mai specializati si mai pretentiosi. Reprezentantul ANT a explicat totodata ca noul act normativ va crea costuri suplimentare companiilor de profil, care s-ar putea reflecta in preturi mai mari pentru serviciile si pachetele turistice. ‘Sigur ca vor fi premise pentru cresterea costurilor, dar concurenta si mecanismul de cerere si oferta vor preveni acest lucru’, a explicat Ovidiu Marian.

BizWords

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *