Stiri si noutati

O lume pe care o visezi, pe urma, ani de-a rindul

Catalin Stefanescu a ales sa vada Creta altfel decit prin intermediul turismului organizat, descris de el ca fiind cu avion, hotel, plaja, sezlonguri si umbrelute, cumpa raturi, poze si sepcute cu „Crete Paradise“. Cu rucsacul in spinare, prezentatorul emisiunii „Garantat 100%“ de la TVR1, a purces, intr-o vara, sa descopere minunatiile Cretei, insula lui Zeus, stapinul zeilor olimpieni. „L-am intrebat pe un prieten cretan ce fac oamenii de pe-acolo in timpul iernii, cind insula e aproape pustie si se lasa vremea inchisa si ploioasa, de iarna. Mi-a raspuns cazind in visare: «O, ne uitam la valuri. Habar n-ai ce frumos e aici, iarna, cind bate vintul tare si sparge valurile de stinci…»“ Estul insulei e mai putin asaltat de invazia sezoniera. Pe acolo, pe linga batrinele porturi venetiene Kastelli si Hania, se gasesc locuri incredibile. Plaje interminabile, goale, prelungiri de nisip si pietre necolturoase ale unor munti tociti. Asezari inlantuite pe litoralul Marii Cretei, unele sugrumate de hoteluri, dar si locuri nebanuite in care mai dai peste circiumi ale localnicilor si peste case de inchiriat, departe de orice zgomot globalist. Daca nu faci pe nebunul si pe suveranul turist-client, iti faci amici. Bunul simt de a invata citeva vorbe grecesti si dorinta sincera de a comunica ii cuceresc. Te invata unde e bine sa maninci, te sfatuiesc pe unde sa te duci, ce sa vezi, te invita la masa, te lasa sa intri, macar un pic, in lumea lor. O lume incalzita de vinuri memorabile, de innebunitoare mincaruri de-ale marii si de cintari cretane care te tulbura si care n-au nimic de-a face cu muzicile grecesti de pe continent. O lume pe care o visezi, pe urma, ani de-a rindul.

PALEOCHORA, PARADISUL „FUNDAMENTALISTILOR” HIPPIE

La sud de Kastelli, pe partea litorala care da la Mediterana, la vreo ora jumatate de mers cu masina, ajungi la Paleochora. Fostul paradis legendar al „fundamentalistilor“ hippie. E drept, n-a mai ramas mare lucru din lumea aia. Dar experienta merita efortul de a ajunge acolo. |n extra-sezon, inca mai vezi veterani hippie care stau pe plaja si se uita, pierduti, in zare. Undeva, departe, peste valuri, e Africa. Unii au depasit saizeci de ani. Nu mai sint la fel de fistichii cum erau in tinerete, dar au un aer inconfundabil, de tipi care au traversat niste vremuri definitiv apuse. Vin acolo sa viseze. Sa SE viseze tineri. Si foarte liberi. Unii, destul de putini, sint englezi. Cei mai multi sint americani. Vin in concedii, sa revada locurile marilor amoruri, plajele pe care s-au cunoscut, scrumul de moloz si praf gros in care s-au topit putinele case ale unui sat digerat de o statiune. Ici si colo mai sint case vechi. Localnicii batrini, mai ales cei saraci, se uita la tine cu ochi acri. Sint departe de a-i iubi pe turisti. Mai intii, viata le-a fost tulburata cind au venit pletosii, prin ‘60. Pe urma, a inceput navala. Unii sateni s-au orientat si au facut bani. Altii au ramas ca vai de capul lor. |nsa experienta cea mai fascinanta e sa-i descoperi pe cei foarte putini hippies care au ramas acolo de la inceputurile anilor ‘70. Cei care au refuzat sa se mai intoarca in Lume. Si-au facut magazinase de suveniruri, podoabe, haine. Odata intrat intrun loc din asta, aluneci cu treizeci, patruzeci de ani in urma. Betisoarele parfumate iti iau mintile, iar chitara lui Hendrix, glasul lui Plant, sitarul lui Shankar si aroma Joplin plutesc altfel acolo. Camarutele pline de obiecte sint ca niste muzee, inca vii. Iar oamenii aia, „supraviet uitorii“, sint ca un soi de faraoni moderni, gata sa ia cu ei si Dincolo tot visul tineretii, intins pina la limita, intre nisipurile si valurile Paleochorei. Mai poarta si acum, uneori, haine albe si lungi, saluri, esarfe, bratari, blugi evazati, dar mai degraba se ascund pudic decit sa defileze cu ele. Au o demnitate pe care doar vestigiile o degaja, dar nu fac parada de ea. E drept, nici nu sint nerabdatori sa se bata pe burta cu tine imediat, dar daca ai sansa sa te simta bine intentionat, stau cu tine la o poveste si-ti arata fotografii de… pe-atunci. Fotografii cu ei, tineri si veseli, si cu localnicii, pe vremea aia inca nedumeriti. Si-ti zimbesc sincer, bucurosi ca te intereseaza asa ceva, si aratindu-ti, cumva, compasiune pentru vremurile pe care le traiesti pe-acolo de pe unde vei fi fiind. „Chiar asa. De unde esti?“ „Din Romånia”, zici tu. „Aha. Am auzit. E frumos pe la voi?“ Mda, zici. E frumos. Saluti, si pleci. Ce vrei mai mult de atit? Circiuma, bucurie sa te vezi cu oamenii „Ar mai fi atit de multe de povestit… Despre Hania, lucrare venet iana impresionanta, cu un centru vechi, de pus la inima. Despre laguna de la Balos, cu o plaja decupata din cele mai chicioase ilustrate, dar cumplit de… adevarata. Despre neverosimilele valuri de la Falasarna, despre campingul de la Nopigia, unde om bun la toate e un… sirian care-ti face cinste cu o portie de calamari, si-ti face reducere la plata locului de cort, doar pentru ca esti romån. Si pentru ca in Romånia are el un var si un frate pe care nu i-a vazut de vreo zece ani. Ei, da, uite cum zimbesti de la o ureche la alta si te gindesti, brusc, la Andreea Marin. Cum sa il uiti, vreodata, in viata asta, pe Iorgos, cu fabuloasa lui circiuma, Porto Allegre? A ramas cu mirajul brazilian, dar stie sa spuna „Buna seara!“, de-acum douascinci de ani, cind, marinar fiind, a ajuns la Constanta. Mai in fiecare zi e cherchelit, dar nu se face simpatic decit cind te imprietenesti cu el. Atunci sa te tii, fratie! Face cinste cu ce are mai bun, cinta si viseaza cu tine ore si zile in sir. Restul lumii din circiuma nu mai conteaza. Iar cind pleci, iti da vin facut de el, sa duci acasa, la prieteni, sa le spui cum e prin partile alea de lume. Nevasta-sa e mult mai tinara si mai… pusa pe afaceri. Dar se inmoaie si ea la o poveste, dupa ce pleaca ultimii clienti. Din cauza ei a ramas Iorgos la tarm. E tinara si nurlie. Nu era s-o lase singura cu lunile. Iar spre dimineata, cind ramii doar cu el, cinta de-alea marinaresti, de pustiire si instrainare. Cum sa nu zici nimic despre Vasilis si Maria, oamenii la care stai, intr-un apartament din care nu-ti lipseste nimic, la… 25 de euroi? Piscina e intre salcii, luminata toata noaptea. Iar translator din engleza e Themos, un pusti de clasa a saptea, care sporovaieste fluent, pentru ca a invatat de la Cartoon Network. Am prins un an in care eram acolo de Sfinta Maria. Ziua de nume a stapi- nei casei. Petrecere cum am vazut acolo, rareori se intimpla, chiar si pe la noi care, vorba aia, macar la de-alde astea stam in top, lejer. Cind se termina visul si pleci, la 5 dimineata, sa te urci pe feribot, se scoala si ei si- ti dau sa duci acasa gem de portocale, dulceata de migdale si masline mici, tinute in sare. Si asta e doar o parte din Creta. Minunatul est al insulei, inca neinghitit complet de comert. |ntr-o noapte tirzie, la circiuma, inainte de plecare, i-am spus lui Iorgos, stapinul locului, ca plec dimineata. Si ca ii doresc, pina ne-om revedea, la anul, sau cine stie cind, sa fie sanatos si sa-i mearga afacerea. Mi-a raspuns, rizind, ca sanatate ii trebuie, dar afacere nici vorba. „Circiuma e placere, batrine! Bucurie sa te vezi cu oameni. Cita vreme nu mori de foame, nu e cazul sa vrei cu disperare, in fiecare zi, mai multi bani.“ Peste doua zile, muscindu-mi buzele ca sa nu urlu, n-aveam de ales si-i dadeam vamesului bulgar zece euro spaga, sa fie de acord cu DREPTUL meu de a ma urca pe un bac sa traversez Dunarea spre casa.“
Sursa:Prezent

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *