Susanele.ro

O obligaţie patriotică – „Călătoriţi în România!“

Fiindcă trăim într-o „Românie mereu surprinzătoare“ nu a mai minunat pe nimeni declaraţia recentă a preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Turism, Ovidiu Marian. Acesta susţine că, din bugetul total de promovare a ţării noastre ca destinaţie turistică, în valoare de 3 milioane de euro, mai bine de jumătate va fi aruncat pe piaţa internă.

 Cu alte cuvinte 1,5 milioane de euro vor fi cheltuiţi ca să ne convingă pe noi, românii să vizităm România. Adică, dacă nemţii îşi anulează vacanţele pe litoralul nostru, de frica aviarei, lasă că-l convingem pe fraieru’ de Nea Ion să cheltuie 30 de milioane la Venus, din cele 3 milioane cât are salariu. Hai, vezi să nu! Sincer vorbind, nu de-aia sunt pustii staţiunile noastre, că le lipsea „promovarea la intern“. Ce, ăsta-i motivul pentru care românii preferă să călătorească peste hotare? Atunci când un sejur în Turcia sau în Grecia, cu transport cu tot, costă mai puţin decât la Mamaia, iar calitatea servicilor nu suportă comparaţie, poate ANT-ul să aloce şi 10 milioane de euro pentru promovarea internă că, de promovat nu promovează decât firmele prin care se va desfăşura campania publicitară. Într-o ţară în care după ce-ţi plăteşti asigurările medicale ţi se spune că nu au bani pentru medicamente compensate, iar în spital trebuie să te duci cu pansamentele de acasă, 3 milioane de euro este o sumă colosală, numai bună de risipit prin firmele celor ce dijmuiesc bugetul. Pentru a justifica „investiţia“, cei de la ANT vor veni să se plângă ce buget mic de promovare au, în comparaţie cu alte ţări.

Aţi auzit însă, în 16 ani că a verificat cineva modul în care s-au cheltuit aceste sume „infime“ sau că ar fi călcat Curtea de Conturi prin ograda ANT-ului? A interesat pe cineva câţi turişti au adus aceste multe zeci de milioane de euro? După ce a raportat cu mândrie false şi spectaculoase creşteri a fluxurilor de turişti străini către România, Ovidiu Marian abia aşteaptă, după o asemenea „investiţie“ să trâmbiţeze noi recorduri în ceea ce priveşte sosirile de români în România. Cu cele 1,5 milioane de euro va convinge mai mulţi pensionari să îşi petreacă concediul cu bilete subvenţionate(a se citi plătite tot de noi) la Pucioasa şi Amara. Ei şi ce dacă va ploua de rupe pe litoral? Dacă am cotizat la fondul de promovare e o obligaţie patriotică să plecăm în vacanţă la Saturn. E logic, nu? Dar şi stupid!
Autor: Mona Scărişoreanu
Sursa: Travelweek

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *