Stiri si noutati

Ultima strigare pentru Revelion

Daca pana astazi nu ati rezervat un bilet pentru Revelion, sansele de a mai gasi un loc intr-un hotel de pe Valea Prahovei (in special Predeal, Sinaia) sau in Poiana Brasov sunt mici. Locurile libere sunt rare, majoritatea fiind ale celor care renunta la rezervari.

Daca vreti neaparat sa ajungeti la munte de Revelion, e bine sa incercati cu un telefon pe la agentiile de turism. Locuri mai sunt in special in pensiuni, dar si acestea se vor epuiza in cateva zile.

Dintre destinatiile interne, agentiile promoveaza mai ales Valea Prahovei, Poiana Brasov, Bran, Breaza, Sibiu, Sighisoara, Vatra Dornei, Maramures, Muntii Apuseni si Bucovina. Tot la capitolul tendinte se observa aparitia in oferta agentiilor a unor noi statiuni, ca Poiana Tapului, Azuga si Arieseni (judetul Alba).

Daca anul trecut un pachet de Revelion, incluzand trei nopti la o pensiune montana, cu demipensiune si masa festiva, costa minimum 180 euro, in acest sezon, pentru servicii similare, tarifele nu coboara sub 250 euro.

Una din cele mai scumpe oferte ale agentiilor de turism este la Hotelul Miraj din Poiana (patru stele): 31,15 milioane lei vechi. Ce-i drept, ea cuprinde si Craciunul si Revelionul (perioda 24 decembrie-2 ianuarie). Oferta cuprinde masa de Revelion si cea de pe 1 ianuarie 2006.

Cele mai mici preturi sunt in statiunea Azuga. In acesta localitate, pentru petrecerea Revelionului la un hotel de trei stele, langa partie, suma poate ajunge la 330 euro/persoana.

Oferta este valabila pentru cinci nopti, cu pensiune completa, cu masa festiva de Anul Nou inclusa.

In zona, dar si pe toata Valea Prahovei sunt si oferte de inchiriere completa a unor vile, unde va puteti face singuri masa, avand acces la bucatarie si la o sala festiva. Pentru o vila de trei stele cu cinci dormitoare plus living, suma de inchiriere este de 2800 euro pentru cinci nopti.

Mircea Fica, Adrian Nuta
sursa: Averea

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *