Domeniul valorificarii deseurilor industriale feroase si neferoase a ramas, si anul trecut, in topul preferintelor marilor evazionisti, situatie care reiese si din datele statistice prezentate de Agentia Nationala de Administrare Fiscala. Astfel, inspectorii fiscali ai ANAF au calculat, la societatile comerciale verificate, diferente de impozite, taxe si contributii de onorat la bugetul de stat in valoare de 334,4 miliarde de lei, la care se adauga dobanzi si penalitati de intarziere de peste 200 miliarde de lei. De asemenea, au fost confiscate bunuri in valoare de 12,1 miliarde de lei, fiind inaintate 42 de sesizari penale.
Printre formele de evaziune fiscala testate de unele firme se numara solicitarea ilegala de rambursare a TVA , pe baza unor facturi apartinand unor firme-fantoma. Acesta este si cazul societatii oradene Steel Petrol SRL Oradea, unde verificarile ANAF au scos la iveala o datorie catre bugetul de stat de 26,9 miliarde de lei, pentru care au fost calculate dobanzi de 15,5 miliarde de lei. In plus, inspectorii fiscali au constatat inregistrarea pe cheltuieli a cumpararilor de fier vechi in baza unor facturi fiscale care nu aveau calitatea de document justificativ. Suma de platit in "contul " impozitului pe profit neonorat calculata de inspectori depaseste 46 miliarde de lei. (C.N.)
Have something to add? Share it in the comments.