Stiri si noutati

Primele masuri de reducere a fiscalitatii vor fi aplicate din 2005

Carmen Neacsu

Trei cote de impozitare a veniturilor persoanelor fizice si o cota de impozit pe profit de 19%. Acestea sunt propunerile de modificare ale Codului Fiscal, ce urmeaza sa fie aplicate de la 1 ianuarie 2005. Modificarile vor fi incluse in Codul Fiscal printr-o ordonanta de urgenta, care va fi dezbatuta de Parlament cu prioritate la revenirea din vacanta. Mihai Tanasescu, ministrul finantelor, a mai anuntat ieri ca sanatatea, educatia, cercetarea si mediul vor imparti anul viitor circa 1% din PIB, fonduri in plus fata de alocatiile bugetare din acest an.

Mai putini bani la impozit

Astfel, veniturile persoanelor fizice se vor impozita in trei transe, fata de cinci, in prezent. Cota minima de impunere va fi redusa de la 18% la 14%, cota de mijloc va fi de 26%, iar cota maxima va fi diminuata cu doua puncte, pana la 38%. In prima categorie se incadreaza circa 2,5 milioane de persoane, iar in urmatoarele doua, 2,1-2,2 milioane, respectiv 300.000 de salariati.

Sistemul de deduceri aplicat in prezent va fi mentinut si anul viitor. Nivelul minim de impunere va fi aplicat venitului lunar impozabil, care rezulta in urma deducerii din salariu a contributiilor pentru asigurari sociale, a deducerilor personale de baza si a celor suplimentare, de pana la 2,7 milioane de lei. Tanasescu a afirmat ca in urma aplicarii acestui nou sistem de impunere vor avea de castigat toti contribuabilii. Astfel, pentru un salariu brut de cinci milioane de lei, va fi platit un impozit cu 265.800 lei mai mic fata de cel din 2004, in cazul persoanelor fara copii in intretinere, cu 177.800 lei in cazul celor cu un copil in intretinere si cu 61.200 lei mai mic, pentru trei copii. La un nivel al inflatiei estimat a fi, in 2005, de 6-7%, castigurile fiecaruia dintre noi la capitolul impozitare raman doar nominale. Persoanele fizice vor plati un impozit pe dividende de 10%, iar pensiile de pana la 9 milioane de lei vor fi scutite de impozit.

CAS mai mic doar pentru angajati

Mai multe vesti bune primesc societatile comerciale, cea mai importanta fiind reducerea impozitului pe profit la 19%, de la 25% in acest an. Aceasta masura vine in intampinarea cerintelor comunitare si va deschide calea unor negocieri mai lejere la acest capitol in viitor, la momentul oportun, cand tara noastra va putea solicita UE o noua reducere a impozitului pe profit.

In plus, companiile primesc noi deductibilitati ale cheltuielilor din 2005. Astfel, ele isi vor putea majora cheltuielile deductibile aferente amortizarii, in urma diminuarii duratei normale de functionare a mijloacelor fixe, iar deductibilitatea pierderilor aferente creantelor neincasate va creste de la 20% la 25%.

In schimb, impozitul pe dividende va creste la 15% pentru companii. CAS va fi diminuat cu doua puncte procentuale, doar pentru firme, de la 49,5% la 47,5%. Se va aplica cota redusa de 5% TVA la carti, manuale scolare si proteze.

Nivelul accizei va fi redus la berea fabricata de micii producatori si la toate sortimentele de cafea, in medie cu 20%. Este prevazuta si impunerea unui nivel mimim al accizelor pentru tigarile ieftine.

Reducerea impozitelor va determina, anul viitor, diminuarea veniturilor bugetare cu 28.000 miliarde de lei, insa pe ansamblu va exista o crestere de venituri cu 94.000 miliarde lei, favorizata de cresterea economica estimata la 5,2%, sustine Tanasescu.

Noile transe de impozitare a veniturilor lunare

  • Pentru venituri de pana la 2,7 milioane de lei se plateste un impozit de 14%
  • Pentru venituri intre 2,7 si 14,5 milioane de lei – impozit de 378.000 de lei + 26% din suma care depaseste 2,7 milioane de lei
  • Pentru venituri de peste 14,5 milioane lei se da 3,446 milioane de lei + 38% din ceea ce depaseste nivelul de 14,5 milioane de lei.

Sursa Gardianul

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *