Stiri si noutati

Inflatia, marele judecator

Adrian Vasilescu

Cifra inflatiei pe doua luni din 2004 e rezonabila: 1,7%. Cum ne asteptam la mai mult, socotind ca ianuarie si februarie au fost luni de iarna, putem conchide ca am iesit bine. Si ca este posibil ca Romania sa atinga tinta stabilita pentru acest an: 9%.

Noi obisnuiam sa masuram inflatia privind mereu inapoi. De fapt, privind in jos. Unde nu se putea sa nu gasim cateva cifre vechi ceva mai pricajite, peste care sa le asternem pe cele noi, scotand astfel un avantaj comparativ. Concluzia ce se desprindea? Urcam!

La un moment dat insa, n-am mai considerat normal sa tot privim inapoi. Venise vremea sa privim inainte. Si sa vedem cat mai avem pana la inflatia de 1,5% pe an, care sa ne faca apti pentru zona euro. Asa ca am inceput sa numaram: 9% in 2004, apoi 6-7% in 2005 si 4-5% in 2006.

Sigur, n-am renuntat la comparatia cu trecutul. Pentru ca este important sa cunoastem starea noastra actuala in raport cu realitatea care a devenit istorie. Dar este si mai important sa ne comparam cu viitorul. Sau cu adevarurile lumii spre care tindem.

Comparatia cu lumea ne aduce cu picioarele pe pamant. Vedem mai bine cum alearga planeta, cum se misca indicatorii ce exprima forta economica a tarilor dezvoltate. Rata inflatiei avand o importanta cardinala. Fiindca ne arata miscarea preturilor de la o luna la alta, de la un an la altul, comparativ cu dinamica veniturilor. Ne arata marirea sau decaderea banilor, puterea lor de cumparare. La noi, in tarile vecine si in tarile dezvoltate. Ajutandu-ne sa intelegem unde suntem si unde trebuie sa ajungem.

Ne comparam cu lumea, cu tarile din Uniunea Europeana, bunaoara, fiindca facem comert cu aceste tari. Si, importand sau exportand, punem in relatie directa inflatia noastra cu inflatia lor. Cat timp vom avea inflatie mare, chiar inflatie cu o cifra, dar peste 2%, nu va fi posibil sa avem bunastare in Romania.

Oricat de mare ar fi pretul dezinflatiei, plata lui nu mai poate fi amanata. De fapt, in joc nu e un singur pret, ci mai multe.

Daca directorii din sectorul de stat vor bani, bani si iar bani pentru intreprinderile lor, este normal sa ofere mai intai eficienta, eficienta si iar eficienta. Iata un pret: bani mai multi din munca performanta.

Daca in intreprinderi vor urca doar salariile, fara sa fie intensificata munca, in expresia ei normala, produse mai multe si mai bune, pe care piata sa le accepte, imprumuturile obtinute de intreprinderi nu vor produce decat… pagube. Iata un alt pret: mai multi bani pe piata, facuti din mai multa eficienta. Altfel, banii se vor duce in preturi. Si vom obtine doar inflatie.

Fara indoiala ca multe intreprinderi ar avea nevoie si de un complex de oglinzi, in care sa se priveasca si sa vada cat de urate sunt. Acest rol l-ar putea juca numai un sistem integrat de piete libere. Cu o conditie: sa functioneze ca un ceasornic. Numai un astfel de mecanism ar fi capabil sa transmita intreprinderilor semnale de avertizare privind consumurile, personalul, folosirea resurselor, preturile. Si, desigur, sa plaseze aceste intreprinderi intr-un climat de disciplina financiara, de sanctiuni draconice pentru incalcarea contractelor. Intr-o astfel de arena, banii nu s-ar mai duce in preturi, ci in investitii si afaceri.

Vrem sa scada preturile dezinflatiei? Cheia o gasim in economia reala. Dar cine ar putea forta intreprinderile sa lucreze eficient, sa-si reduca substantial costurile, sa-si rationalizeze forta de munca si sa-si ajusteze consumurile? Numai concurenta si-ar putea asuma un astfel de rol. La noi, insa, cine cu cine… concureaza? Cat timp somnul concurentei mai intretine inca lenea economiei, marele judecator va fi inflatia.

Deocamdata notam un adevar relevant: tendinta. Inflatia e intr-adevar mare, dar e in neintrerupta descrestere. Practic, inflatia s-a transformat in dezinflatie.

Sursa Gardianul

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *