Pentru realizarea tintei de inflatie de 9%, daca va fi nevoie, va fi sacrificata rata de crestere economica, insa in prezent cele doua obiective nu se exclud, a declarat, ieri, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, citat de Mediafax. "In 2004, as opta categoric pentru atingerea tintei de inflatie, chiar cu costuri din incetinirea cresterii economice. Astfel, am da substanta si sustenabilitate cresterii economice de durata. Romania are nevoie de crestere economica ani buni de aici incolo pentru recuperarea decalajelor", a explicat Isarescu. Guvernatorul a mai prezentat si alte argumente in favoarea acestei optiuni, ca de exemplu faptul ca nivelul inflatiei situeaza Romania pe locuri codase in Europa, iar "orice intarziere ar fi taxata extrem de aspru din partea comunitatii economice financiare si politice internationale".
El a mentionat insa ca pana in prezent se pare ca "nu trebuie sa avem o asemenea optiune", deoarece, prin aplicarea politicilor economice stabilite poate fi atinsa tinta de inflatie "fara sa reducem sensibil partea de crestere economica". In acelasi timp, Isarescu a raspuns si criticilor recente ale bancherilor referitoare la nivelul dobanzii de interventie a a BNR, de 21,25%.
"Sistemul asteapta ca noi sa ne miscam (micsorarea dobanzilor), iar noi asteptam ca ei sa fie convinsi ca inflatia se duce la 9%. (…) Cel mai rau lucru ar fi sa scadem dobanzile, iar apoi sa le majoram. Aceasta situatie trebuie categoric evitata", a explicat el.
Pentru acest an electoral, singura posibila masura care ii inspira teama guvernatorului BNR este o "majorare de salarii mult mai generoasa decat permite cresterea productivitatii". El sustine ca acest risc este prezent, in general, in toate economiile din lume, dar in Romania, o potentiala relaxare a veniturilor este "mai periculoasa" tocmai din cauza comportamentului inflatiei, care este influentat de evolutia salariilor.
"Majorarile de salarii, justificate de dorinta de a imbunatati mai repede nivelul de trai, se intorc extrem de rapid chiar impotriva celor care ar trebui sa beneficieze de ele prin deteriorarea situatiei economice generale si cresterea mai rapida a preturilor", a punctat oficialul Bancii Centrale. (C. Stegarescu)
Have something to add? Share it in the comments.