Printr-o Hotarare adoptata de executiv in sedinta din 18 august, localitatea Horezu din judetul Valcea a fost atestata ca statiune turistica de interes local, informeaza Biroul de Presa al Guvernului Romaniei.
Potrivit comunicatului Executivului, orasul Horezu face parte dintr-un areal turistic de mare complexitate, cunoscut sub numele "Oltenia de sub Munte", consacrat prin numeroasele obiective turistice naturale si antropice, a caror valoare s-a impus pe plan national si european. Localitatea Horezu poate dezvolta forme variate de turism: turism etno-cultural – favorizat de caracterul si traditia acestei zone in mestesuguri artizanale precum olaritul, tesaturile executate manual, pictura religioasa; turism cultural-religios – aici exista Manastirea Hurez, ctitorie a lui Constantin Brancoveanu, – monument UNESCO si un important tezaur de arta religioasa; turism rural – sustinut de existenta pe aceste locuri a obiceiurilor, a sarbatorilor stramosesti si mestesugurilor devenite arta; turismul stiintific si montan, turismul de tranzit si turismul de afaceri.
Have something to add? Share it in the comments.