Persoanele bolnave de inima sunt rugate sa nu citeasca randurile de mai jos. Ele sunt descrierea exacta a experientei de viata pe care am avut-o alaturi de un tanar satanist care insista sa-mi destainuie cu lux de amanunte toate cate le facea, pe cand lumea dormea…
Razvan, parca asa sa zic ca-l chema pe flacaul zdravanut care, altfel, parea intreg la minte si la trup, sa tot fi avut vreo 18-19 ani. Eseurile pe care mi le prezenta de doua ori pe saptamana erau, de fapt, descrieri pline de un sinistru simt al aplecarii catre cele mai mici amanunte ale aventurii lui de satanist.
A inceput intai timid, amintind, in treacat, ca atunci cand nu mai avea bani – iar asta se intampla destul de des – mai altoia cate o mata cu o ranga-n cap si asa ametita cum era, o decapita, dupa care baga capatana la fiert. Craniile astea de pisica cica ar fi la mare pret printre satanisti, care le poarta cu mare mandrie pe piept, ca pe niste trofee de mare pret.
Eu ma uitam la el sa vad daca vorbeste serios, dar zdrahonul asta cat usa nu dadea deloc semne ca ar glumi sau ca ar avea atata imaginatie. Apoi, a inceput sa-mi impartaseasca din placerea lui sadica pe care o avea cand taia caini cu drujba, alaturi de un frate de-al sau, mai mic. Cum stateau la curte, parintii, fiind luati cu treburile casei – ca romanul ce trage sa iasa din saracie, de – nu luau in seama la schelalaiturile bietelor potai ce-si dadeau obstescul sfarsit in chinuri groaznice. Pana intr-o zi, cand, dand sa taie niste lemne, a vazut taica-sau sange pe drujba. L-au aburit ca e de la o gaina si i-a lasat in pace, dar a inceput sa urmareasca mai cu luare aminte toate cate se petreceau in ograda lui.
Acum, Razvan asta zicea vrute si nevrute: cum se intalneau ei, baietii, acum vreo cinci-sase ani, noaptea, ca sa se distreze, in cimitir, la Bellu, sau cum, dupa mai multe sticle de trascau, se pileau de nu mai stiau de ei, iar atunci vai de mormantul care le iesea in cale. Isi aminteau brusc ca studentii de la medicina dadeau bani buni pe cranii umane, iar mormintele vechi de zeci de ani erau tocmai bune pentru profanat.
Vazand ca se ingroasa gluma cu povestirile lui din cripta, l-am intrebat daca nu cumva ar vrea sa-i fac legatura cu un coleg care avea legaturi in Politie, pentru a-i povesti si lui toate cate mi le spusese mie. A incuviintat, dar din acea zi nici ca l-am mai vazut.
Nu am mai auzit de el. O mai fi taind si-acum caini cu drujba sau poate s-o mai fi maturizat, s-o fi insurat si va fi uitat de nebuniile tineretii.
Have something to add? Share it in the comments.