Susanele.ro

BCR acorda un bonus de 3% pentru cumparaturile cu carduri de debit

Consuela Stegarescu, Stefan Etves

De la inceputul acestei luni, Banca Comerciala Romana (BCR) acorda un bonus de 3% din valoarea sumele achitate cu ajutorul cardului posesorilor de instrumente de plata emise de banca. Mai precis, facilitatea va fi acordata utilizatorilor de carduri de debit in lei BCR Maestro, BCR Visa Clasic si BCR Visa Electron pentru platile efectuate cu card la cumpararea de bunuri si servicii de la 30 de comercianti parteneri cu reteaua BCR.

Bonus de minimum 18.000 de lei

Aceasta campanie se adreseaza tuturor detinatorilor de carduri de debit in lei care efectueaza plati ale caror valori cumulate trebuie sa fie mai mari sau egale cu suma de 600.000 lei pe luna. La aceasta suma, valoarea bonusului acordat de banca este de 18.000 lei. Conturile utilizatorilor de carduri se vor credita cu contravaloarea bonusului, in prima decada a lunii urmatoare celei in care au fost efectuate tranzactiile. Aceasta facilitate va fi acordata pana la 20 noiembrie 2004. Reamintim ca banca nu percepe comision la platile efectuate cu ajutorul cardurilor.

Detinatorii de carduri de debit in lei BCR Maestro, BCR Visa Clasic si BCR Visa Electron au la dispozitie punctele de desfacere a 30 de mari comercianti, parteneri ai bancii in cadrul acestei promotii, la care pot plati cu cardul pentru bunurile si serviciile achizitionate.

"Posesorii de carduri emise de BCR pot beneficia de un bonus de 3% din valoarea bunurilor si serviciilor achitate cu ajutorul acestor instrumente de plata."

Premii pentru participanti

In plus, posesorii de carduri BCR Maestro, BCR Visa Clasic si BCR Visa Electron care au beneficiat de bonusuri in perioada promotionala vor participa la o tragere la sorti, unde pot castiga 10 premii in valoare de cate 5 milioane lei. Premiile pot fi transferate fie pe cardul BCR detinut deja de castigatori, fie pe un alt card BCR de debit in lei.

Clientii BCR, posesori de carduri BCR Maestro, BCR Visa Clasic si BCR Visa Electron, beneficiaza si de posibilitatea platii facturilor de la ATM, reincarcarea cartelelor Connex, precum si de Mobile Banking.

Investitie de 50 milioane de dolari

In ultimii ani, BCR a investit peste 50 milioane dolari pentru realizarea unei platforme informatice de prim rang, pentru dezvoltarea canalelor electronice de promovare a produselor sale, pentru extinderea retelei de ATM si POS, pentru implementarea e-commerce, precum si in dezvoltarea retelei de unitati. BCR este lider pe piata cardurilor, detinand in prezent 1,48 milioane de carduri active. Banca are retea de circa 800 de ATM functionale si 3.700 de POS instalate exclusiv la comercianti.

Protocol cu UNCJR

BCR si Uniunea Nationala a Consiliilor Judetene din Romania (UNCJR) au semnat, saptamana trecut, un protocol de colaborare care creeaza cadrul necesar pentru dezvoltarea unui parteneriat durabil in vederea realizarii proiectelor locale, judetene si regionale de investitii in infrastructura, constructii, reabilitari de cladiri, reciclare deseuri, transporturi etc.

Protocolul va permite realizarea de actiuni comune in scopul promovarii intereselor ambelor parti la nivelul intregii tari. "BCR, in calitate de principal furnizor de servicii financiare pe piata romaneasca, isi armonizeaza permanent strategia si politicile cu evolutia mediului economic, cu cerintele economiei reale, sprijinind dezvoltarea sectorului privat si a ramurilor viabile ale economiei. Avem patru segmente strategice de clientela: IMM-urile, marile corporatii, populatia si administratia locala, BCR fiind cu adevarat o banca a comunitatilor locale", a declarat presedintele executiv al BCR, Nicolae Danila.

BCR poate finanta realizarea proiectelor viabile ale Administratiilor Publice Locale in conditii avantajoase: perioada de creditare de pana la 20 de ani cu o perioada de gratie de maximum 3 ani; dobanzi cu 1-2 puncte procentuale mai mici decat dobanda de baza; finantarea poate acoperi pana la 100% din costul prevazut pentru finalizarea proiectelor. In relatia cu administratia locala, BCR are o cota de piata de peste 75% la creditare, iar soldul imprumuturilor se apropie de 6.000 miliarde lei.

Sursa Gardianul

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *