Stiri si noutati

Bugetul de stat, pagubit cu 96,3 miliarde lei din afaceri cu fier vechi

Recent, inspectorii Ministerului Finantelor au descoperit un nou caz de evaziune in comertul cu amanuntul: societatea Carmen SRL din Resita a dat o gaura de 96,3 miliarde de lei la bugetul de stat, suma care reprezinta Taxa pe Valoarea Adaugata (TVA), impozitul pe profit, dobanzile si penalitatile de intarziere neonorate.

Astfel, la controalele reprezentantilor Finantelor, la societatea Carmen SRL s-a constatat ca din evidenta contabila a acesteia lipseau inregistrarile aferente a 43 de fracturi fiscale emise de o societate din Timisoara, a caror valoare insuma 152,1 miliarde de lei. In aceste facturi au fost inscrise tranzactii cu deseuri de fier vechi, servicii de taiere fier vechi si transport al acestuia, la care se adauga penalitatile contractuale. Dat fiind ca pe langa societatea amintita s-a mai descoperit inca una care a utilizat documente cu aceeasi serie si numar, s-a ajuns la concluzia ca au fost utilizate copii dupa documentele initiale, care au fost executate la firma resiteana. Astfel, societatea Carmen a efectuat operatiuni fictive de comert cu deseuri de fier vechi si nu a declarat obligatii fiscale de 96,3 miliarde lei. Pentru inregistrarea in contabilitate a unor operatiuni fictive, cu scopul de a nu onora obligatiile fata de bugetul de stat, dar de a incasa TVA, actul de control a fost trimis institutiilor abilitate pentru continuarea cercetarilor si stabilirea gradului de vinovatie a administratorului societatii.

Evaziune de 10,7 miliarde din comertul agricol

Si comertul cu materii prime agricole si animale vii se dovedeste foarte profitabil, mai ales in conditiile in care obligatiile catre bugetul de stat nu sunt onorate. Acesta este cazul societatii iesene Inter Bussiness Company SRL Iasi, unde inspectorii fiscali au calculat obligatii suplimentare de plata de 10,7 miliarde de lei, din impozitul pe profit si TVA neplatite, la care se adauga dobanzile si penalitatile aferente. Astfel, societatea nu a evidentiat TVA in jurnalele de vanzari si in evidenta contabila pentru perioada aprilie-mai 2003, nu si-a declarat obligatiile fiscale privind TVA pentru perioada iulie 2002-mai 2003, dar a dedus TVA cu toate ca nu existau facturi corespunzatoare normelor legale. Pentru aceste abateri au fost aplicate amenzi contraventionale de 60 milioane de lei si au fost demarate procedurile de executare a creantelor bugetare datorate. (C. Neacsu)

Sursa Gardianul

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *