Pe speculanti, nimeni nu-i iubeste. Ei sunt huliti, dar respectati. Judecata insa la rece, fara ranchiuna, speculatia este un rau necesar. Un medicament amar. Sau un anticorp, pe care il fabrica piata pentru a se proteja impotriva somnolentei marfurilor, banilor, titlurilor de valoare.
Pe piata, numai miscarea aduce bogatie. Pe o piata vie, cine are disponibilitati (de marfuri, de titluri, de bani) nu-si permite sa le tina in "sala de asteptare", in speranta ca va veni o conjunctura favorabila. Daca adeptii asteptarii (care au cumparat ieftin si vor sa vanda scump) ar dispune de ragazul necesar… stagnarea ar face ravagii. Marfurile s-ar aduna in stocuri, titlurile de valoare si-ar pierde vitalitatea, banii s-ar deprecia. Cum se intampla la noi, unde piata a dormit multa vreme. Si inca nu s-a trezit definitiv.
Huliti, dar respectati
Pe pietele avansate, speculatia devine factor dinamizator. De frica speculantilor, care forteaza schimbarea preturilor ori a cursurilor prin vanzari sau cumparari succesive, nici un operator viabil nu-si permite sa-si lase disponibilitatile sa lancezeasca. Mintea ii va lucra neincetat, va cauta si va gasi plasamente tot mai rentabile.
Pe pietele noastre, unde nu intelegem inca bine jocul si ne ingrozim de acest motor al pietei, ne mai lasam dominati de fixism, iar libera initiativa isi face greu loc. Magia bursei, tema obsedanta a analistilor si romancierilor deopotriva, isi trage seva din caracterul anticipativ al celor mai multe dintre deciziile comerciale si financiare. Posibilitatea anticiparii unui curs bun, lansarea in operatiuni menite sa aduca profit din diferente favorabile de cursuri, care floteaza de la o zi la alta sau de mai multe ori in timpul unei singure zile, au determinat permanentizarea speculei. Speculatii fac si bancile, chiar daca numesc asta arbitraj.
La noi, insa, adeseori, activitatile speculative sunt blamate. Desigur, in spiritul vechilor noastre conceptii, potrivit carora speculatia inseamna "afacere bazata pe inselatorie".
Ce inseamna suprapret?
E adevarat ca, de cativa ani, literatura de specialitate din Romania, tot mai apropiata de conceptiile economice occidentale, incearca o reabilitare a notiunilor de specula si speculant. Timida, insa.
Ramane predominanta vehementa dictionarelor limbii romane moderne, care ne asigura ca speculs inseamna "comert ilicit", "vinderea unor marfuri cu suprapret", "darea de bani cu dobanda ca indeletnicire". Iar speculatia este "afacere bazata pe inselatorie", definitie urmata de adnotarea: "egal specula". Mai aflam ca speculantul este "o persoana care vinde cu suprapret".
Dictionarele de specialitate, in schimb, preiau numai cuvantul speculatie, conferindu-i un nou continut: "Tehnica de cumparare si revanzare a bunurilor sau a valorilor, in vederea obtinerii unui profit din fluctuatia cursurilor". Dar inventeaza un nou termen: SPECULATOR ("Vocabular economic si financiar" – 1994). Adica operator bursier care face speculatii. Tocmai de teama de a folosi mult-blamatele cuvinte "speculant" sau "speculatie". Iata cum ajungem si la o terminologie de tranzitie, menita sa pregateasca o adaptare mai putin socanta a urechilor romanilor cu realitati prezentate in invelisuri sonore inselatoare.
Jocul mi se pare periculos. Pentru ca in acest fel nu se va obtine decat o teribila confuzie, in timp ce cuvantul specula, exprimand mai departe "vinderea de marfuri cu suprapret", va continua sa fie pus la zidul infamiei.
Dar ce inseamna "suprapret"?
Daca un vanzator cere pe marfa lui o anumita suma si i se plateste, suma respectiva exprima pretul. Un pret adevarat, acceptat de piata. "Suprapretul" nu este decat o iluzie ideologica, de care ne-am lovit timp de 45 de ani si care a determinat golirea pietelor de marfuri. Nici un producator nu accepta sa piarda, mizand pe preturi stabilite in birouri. Sau riscand sa fie acuzat ca vinde cu "suprapret" atunci cand lasa piata sa decida ce suma sa primeasca pentru marfa pe care o vinde. El va prefera sa nu produca… decat sa produca si sa obtina paguba in loc de castig.
Sigur, nici producatorul nu poate fi lasat sa decida singur ce pret sa ceara. El este tentat sa faca stocuri, pentru a goli piata de marfuri, reusind astfel sa strice echilibrul dintre oferta si cerere. Pe piata se poate ajunge la somnolenta marfurilor, a titlurilor de valoare si a banilor, care-i toxica.
Numai miscarea continua aduce bogatie. Asa ca piata a fabricat un anticorp, speculantul (speculator fiind o varianta lingvistica inutila), cu care sa lupte impotriva acestei infectii toxice: antimiscarea. Economia de piata functionala, spre care tindem, ii va etala mai bine rolul si ne va ajuta sa-i intelegem importanta.
Have something to add? Share it in the comments.