De ani buni avem o lege a concurentei. Mai mult, avem si o autoritate ce vegheaza la buna functionare a concurentei. Din nefericire, insa, nu prea avem concurenta.
Prima conditie a unei concurente reale este inegalitatea. Nu in fata legilor. Ci o inegalitate de fapt: un climat in care, in conditii de deplina egalitate in fata legilor, sa castige cei buni, cei performanti in dauna celor incompetenti sau indolenti.
Cei mai multi romani, insa, nici macar nu au incredere in concurenta. Le ajunge partea capatata din "cazanul comun"? Sau oamenii s-au saturat deja de vorbe pe care le tot vanturam de multi ani incoace? Pentru ca, astazi, concurenta o vedem… dar nu e.
Daca am fi avut parte, in anii tranzitiei, de o competitie economica reala, cele mai multe dintre intreprinderile statului ar fi ajuns deja unitati producatoare de profit. Ceea ce ar insemna ca, in loc sa intinda mana la buget, ar alimenta cu fonduri intreaga societate, incepand cu spitalele si scolile. Pe cand asa, intr-un climat economic caldut, ele s-au transformat in unitati de asistenta sociala. Salariatii lor, de la manageri la muncitori, primesc salarii neacoperite cu productivitate si produc pagube tot mai greu de acoperit prin cifre de afaceri rezultate din preturi umflate artificial. Efectele sunt dramatice: inflatie mare, dobanzi inalte, deficite impovaratoare. Iesirea din capcana lor a devenit o problema foarte grea.
Solutii exista. Avem insa nevoie de mecanisme de piata specifice unor actiuni in forta. Numai asa ar putea fi blocate motoarele neperformante din economia noastra. In plus, ar putea fi mobilizate resursele de care dispunem pentru a asigura buna functionare a motoarelor performante.
Dar nici piedicile nu lipsesc. Munca nu e bine organizata. Productivitatea creste incet. Randamentul masinilor e scazut. Calitatea produselor continua sa fie sub asteptari. Din aceste cauze, in primul rand, cresterea veniturilor populatiei intarzie, fapt ce amana sporirea puterii de cumparare. Efectul imediat: consumul creste incet, mult prea incet. Si unde nu-i consum nu-i nici productie.
In economiile sanatoase, concurentiale, consumul determina productia. Sub toate aspectele: structuri, sortimente, calitate, cantitate. In economia noastra, in schimb, o buna parte din productie nu tine seama de cerere (nevoi de consum "rigori calitative ale consumatorilor" resurse financiare care sa faca solvabile atat trebuintele stringente, cat si dorintele, placerile, chiar si capriciile, ca doar oamenii suntem, nu roboti); si pentru ca este ignorata aceasta realitate, o buna parte a productiei intorcand spatele pietei, mari cantitati de produse ajung sa zaca in stocuri.
Necazul e ca nici de aici inainte, o vreme, nu vor fi sanse pentru intensificarea consumului. Nici daca oferta va continua sa creasca peste nivelul cererii solvabile. Fara o concurenta la sange, viguroasa, structura ofertei se mentine sub exigentele pietei. Iar banii in plus, daca apar, sunt absorbiti in preturi. Calea e alta: in timp ce inflatia se cuminteste, cantitatea de bani in circulatie sa creasca. Dar asta se va intampla numai daca banii vor fi acoperiti cu munca performanta.
Vrem mai multi bani? Daca vor creste doar castigurile, fara sa intensficam munca, in expresia ei normala: produse mai multe si mai bune, pe care piata sa le accepte, nu ne vom alege decat cu… pagube. Pentru ca mai multi bani pe piata, fara mai multa munca eficienta, ar fi un pericol imens. Banii se vor duce in preturi. Si vom obtine doar inflatie.
Daca vrem bani care sa ne aduca bunastare, trebuie sa scapam de abisul conjuctural in care se afla acum economia. Dar pentru asta va fi nevoie de mai multa munca de inalta calitate. Si de un efort consistent pentru a dezpovara intreprinderile de surplusul de personal, de costurile mari si de risipa desantata.
Starea de asteptare nu-i decat un mod de a lungi boala. Daca nu va fi declansat un razboi crancen cu somnolenta economiei si, mai cu seama, daca nu va fi castigat, starea noastra prelungita de asteptare va continua sa aduca saracie, sa ucida procese de productie si sa loveasca atat de mult in stimulentele muncii, incat eficienta sa ramana un simplu vis. Pentru ca lucrurile sunt legate intre ele: fara mai multa munca eficienta nu putem avea mai multi bani; in acelasi timp, cu bani putini va fi greu de motivat efortul necesar pentru a obtine mai multa eficienta.
Have something to add? Share it in the comments.