Stiri si noutati

Cultura ciupercilor – o mina de aur

Arpad Dobre

Cultura ciupercilor Pleurotus poate reprezenta o afacere la indemana oricarui intreprinzator, investitiile initiale nefiind prea mari, de doar cateva sute de dolari. In plus, ca spatii de cultivare se pot folosi grajduri dezafectate, pe care viitorii ciupercari le pot obtine gratuit, prin intermediul Agentiei Domeniilor Statului.

Informatii utile pentru intreprinzatori

Prin amabilitatea lui Gabriel Viziteu, cultivator iesean de ciuperci Pleurotus, am reusit sa aflam o serie de detalii despre aceasta afacere care poate reprezenta o mina de aur pentru cei care respecta cu strictete tehnologia. Astfel, pentru a incepe cultivarea este nevoie de un spatiu de circa 600-700 metri patrati. Aceasta este o suprafata standard pentru grajdurile de crestere a tineretului taurin, de exemplu, multe dintre acestea fiind dezafectate in prezent. Spatiul respectiv trebuie sa fie prevazut cu apa potabila, instalatie de canalizare si curent electric si sa fie impartit in compartimente cu diverse destinatii. Stratul celulozic trebuie tratat termic si se compune din paie de grau si secara, coceni si ciocalai de porumb, acestia din urma trebuind sa fie tocati marunt. Urmeaza apoi punerea in saci si insamantarea cu miceliu si asezarea in spatiile de incubare, respectiv fructificare, cu respectarea temperaturii (maximum 22 grade Celsius), umiditatii si luminozitatii. Practic, in 30-40 de zile de la insamantare se poate culege prima recolta, primul "val", iar al doilea, mai redus cantitativ, dupa inca alte 10-15 zile. Conform precizarilor lui Viziteu, o tona de substrat celulozic insamantat cu miceliu costa circa 100 USD, iar in urma celor doua "valuri", se pot obtine circa 200 kg de ciuperci care, vandute cu doar 30.000 lei/kg, aduc in buzunarul intreprinzatorului aproape 200 USD. Mentionam ca 1 kg de miceliu costa 77.000 de lei, iar pentru insamantarea unei tone este nevoie de 33 kilograme de spori.

Izvor de sanatate si de combatere a bolilor

Ciupercile Pleurotus (Pleurotus Ostreatus, Pleurotus Florida, Pleurotus Cornucopiae, Pleurotus Sajor-Caju, precum si diferiti hibrizi de productie autohtona sau proveniti din Uniunea Europeana) au un continut ridicat de proteine, glucide, acizi organici, saruri minerale si sunt adevarate izvoare de vitamine, fiind aproape un inlocuitor al carnii. Demn de retinut este faptul ca substantele biologic active continute de aceste ciuperci inlatura efectele nocive ale elementelor radioactive din corpul uman, iar continutul mare de proteine previne si vindeca hepatita, ulcerul gastric, micsoreaza procentul de colesterol si actioneaza ca anticancerigen.

Proaspete, uscate sau macinate

Viziteu a precizat ca aceste ciuperci pot fi consumate dupa gatire, pot fi conservate in saramura, pot fi deshidratate si apoi rehidratate, in functie de cererea pietei. De asemenea, dupa uscare, acestea pot fi macinate si, sub forma de faina, pot fi adaugate in mezeluri sau branzeturi. "Din informatiile pe care le am, in prezent, nu exista producatori mari in acest domeniu, iar cantitatea care apare pe piata reprezinta doar 15% din necesarul de consum. Sunt sigur ca piata bucuresteana, de exemplu, ar putea absorbi 8-9 tone/luna", a mai spus Viziteu.

Sursa Gardianul

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *