Fata de 2003, plafonul de indatorare publica interna a scazut usor, de la 34.643,8 miliarde de lei, principala destinatie a acestor bani fiind finantarea deficitului bugetului de stat, refinantarea datoriei publice si finantarea pe termen scurt a necesitatilor bugetului de stat.
Sursele interne si cele externe vor contribui in proportie egala la finantarea deficitului bugetului de stat aprobat pentru acest an, de 63.012 miliarde de lei. De asemenea, pentru imprumuturile interne care vor fi contractate de catre agentii economici, statul va garanta imprumuturi in limita sumei de 1.900 de miliarde de lei. Pentru 2003, plafonul de indatorare publica externa a fost de 3,4 miliarde de euro. La 31 decembrie 2003, valoarea imprumuturilor externe pe termen mediu si lung, contractate sau garantate de stat, depasea 21.000 milioane dolari SUA, din care datoria publica externa directa este de 12.612,9 milioane dolari. Datoria publica externa garantata de stat era, la aceeasi data, de 8.486,2 milioane de dolari.
Esalonari la standarde europene
Firmele cu datorii catre bugetul de stat ar putea beneficia si in continuare de inlesniri la plata acestor obligatii, care se vor acorda pe baza unor criterii clare, care sa nu incalce prevederile europene referitoare la concurenta. Secretarul de stat din Ministerul Finantelor, Maria Manolescu, a declarat ieri, la seminarul pe tema Codului fiscal, organizat de Compania Nationala Imprimeria Nationala, ca normele de aplicare a Codului de procedura fiscala ar putea include prevederi privind posibilitatea acordarii de esalonari la plata datoriilor bugetare. "Vom mentiona ce inlesniri putem da in sensul esalonarii, dar nu scutiri la plata sau radierea dobanzilor si penalitatilor de intarziere", a afirmat Manolescu. Oficialul Finantelor spune ca acordarea facilitatilor va depinde de o serie de criterii, precum capacitatea financiara a firmei sau respectarea disciplinei fiscale in trecut, si a precizat ca nu vor mai fi acordate inlesniri de tipul celor prevazute de OG 40/2002 (abrogata la finele lui 2003), cum ar fi scutiri de la plata dobanzilor si penalitatilor. In perioada imediat urmatoare, tara noastra trebuie sa compatibilizeze schemele de ajutor de stat cu directivele europene, astfel incat noua legislatie sa se aplice incepand cu trimestrul doi al anului.
Cota unica de impozit revine in discutie
Strategia fiscala pentru anii urmatori, document care va fi discutat cu partenerii sociali saptamana viitoare, ar putea include si introducerea unei cote unice de impozit pe venit, a mai informat Maria Manolescu. "Vom vedea ce propuneri are mediul de afaceri in materie de impozit pe venitul global. Cand am discutat ultima data despre cota unica de impozit, nu a fost agreata mai ales de partea sindicala. Ei au cerut acele deduceri economice si vom vedea acum exact ce propuneri vom avea din partea mediului de afaceri". Strategia fiscala ar mai putea cuprinde introducerea si a altor cote reduse de TVA la categoriile de produse si servicii "agreate" de UE si suportate de bugetul de stat. Facilitatea de scutire a firmelor de la plata impozitului pe profitul reinvestit va fi luata in discutie dupa analiza comparativa a efectelor utilizarii amortizarii accelerate. "O parte a mediului de afaceri a solicitat posibilitatea de optiune intre cele doua facilitati, dar organismele internationale sustin ca aceasta ar fi discriminatorie", a mai spus Manolescu.
Pensiile private, deduse din 2005
Deducerea de 200 de euro din impozitul pe venitul global prevazuta de Codul fiscal in cazul contributiilor la fondurile private de pensii nu va fi aplicata, cel mai probabil, din acest an , dat fiind ca aceste fonduri sunt definite de Legea pensiilor ocupationale, care va intra in vigoare cel mai devreme anul viitor. Vor putea fi deduse insa cheltuielile de pana la 15 milioane lei efectuate in acest an cu reabilitarea termica a locuintei, cele cu asigurarea locuintei si asigurari de sanatate, fiecare de cate 200 de euro.
Have something to add? Share it in the comments.