Stiri si noutati

Exporturile de vin au scazut cu 8,1%, pe fondul deprecierii euro si al lipsei subventiilor de stat

Exportul de vinuri a scazut cu 8,1 % in prima jumatate a anului fata de perioada similara din 2004, pe fondul deprecierii euro si al dezinteresului statului in promovarea exporturilor, informeaza Patronatul National al Viei sI Vinului (PNVV).

Astfel, valoarea exporturilor de vin din perioada ianuarie-iunie 2005 a fost de circa 10 milioane de euro, sub cea inregistrata in primele sase luni din 2004. In clasamentul produselor agroalimentare exportate, vinurile ocupa in prezent pozitia sase, dupa ce in anii trecuti a ocupat locul trei. "Aceasta situatie poate fi explicata si prin faptul ca interesul producatorilor romani pentru export a scazut, ca urmare atat a evolutiei cursului valutar care le-a creat dificultati inca de la inceputul anului, dar si datorita sprijinului redus pe care statul l-a acordat in vederea promovarii exporturilor.

Firmele din domeniu considera "insuficiente" actiunile intreprinse de guvern pentru promovarea vinului, care reprezinta "un vector de imagine pentru Romania". "Este necesara aplicarea planului de masuri prevazute in strategia de export, prin programe directe comune in parteneriat public-privat", se arata in documentul citat. Circa 57% din vinurile exportate (respectiv 70% din valoarea exporturilor) s-a indreptat catre tari din UE, exportul fiind incurajat prin faptul ca, pentru un contingent de 345.000 hl nu se percep taxe vamale. Principalele piete europene raman Germania (78,7 mii hl; 4,43 milioane euro) si Marea Britanie (6,5 mii hl; 8,7 milioane euro). O alta piata importanta, sub aspectul volumelor exportate (35,3% din totalul exporturilor) este Republica Moldova, cu care Romania a incheiat un Acord de Comert liber, in baza caruia nu se percep taxe vamale. In fapt, Moldova reprezinta doar o tara de tranzit pentru vinurile romanesti, care, importate in vrac si apoi imbuteliate, se regasesc ca vinuri moldovenesti pe piata Rusiei, afirma PNVV. "Se remarca de asemenea o crestere spectaculoasa a exporturilor catre piata SUA. In acest sens, mentionam o crestere de 56%, de la 385.5 mii la 599.8 mii euro", potrivit patronatului. (M.D.)

Sursa Gardianul

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *