Stiri si noutati

In septembrie se da startul scumpirii trimestriale a biletelor de tren cu 5-7%

Stefan Etves

Autoritatile au decis cresterea trimestriala a tarifelor pentru transportul feroviar in medie cu 5-7%, incepand cu luna viitoare si pana la finele anului 2007.

Masura majorari tarifelor este motivata de autorii "Planului privind strategia pe termen lung a sectorului feroviar" realizat de catre ministrii transporturilor si finantelor si aprobat de Guvern, prin necesitatea evitarii unei crize de durata in sistemul feroviar. Astfel incat, cresterea insumata, pana in decembrie 2007, a tarifelor va fi de 50-60% fata de nivelul actual. Prea putine masuri insa menite sa duca la recapatarea pietei pierdute in mare parte din cauza pretului necompetitiv.

Dispar personalele pe distante lungi

Societatile din domeniu vor putea astfel sa se echilibreze financiar, spun autorii planului, ceea ce inseamna pe romaneste pentru a acoperi pierderile, si sa acopere costurile de utilizare a infrastructurii feroviare. Pe de alta parte, in document se aminteste ca tarifele de transport feroviar de calatori sunt controlate de Ministerul Transporturilor si nu pot fi modificate de operatorii de transport fara aprobarea Guvernului. Pentru operatorii de calatori, politica tarifara actuala prevede numai dreptul de a ajusta tarifele stabilite de Guvern cu rata inflatiei, atunci cand aceasta depaseste o valoare de cinci procente fata de data ultimei corectii.

In ceea ce priveste actuala structura de trenuri personale, accelerate, rapide si intercity pentru calatori, aceasta va fi inlocuita treptat, in perioada 2005-2010, cu o noua structura, formata din trenuri intercity, interregio, regionale (locale) si de noapte. Noua structura va fi realizata pe masura ce parcul actual de material rulant va fi modernizat, axandu-se in special pe rame electrice si automotoare.

Trenurile Intercity vor circula in timpul zilei si vor lega principalele orase din Romania, in timp ce trenurile interregio vor asigura serviciul de transport de masa pe distante medii, acoperind zilnic distante cuprinse intre 100-400 kilometri. Trenurile Interregio vor circula la intervale de 30, 60 sau 120 minute pe fiecare ruta, cu o viteza de circa 100 km/ora, astfel incat timpul de calatorie sa nu depaseasca patru ore.

Trenurile regionale (locale) vor asigura, cu o mare frecventa, transportul suburban si de navetisti in jurul marilor orase, iar trenurile de noapte, dotate cu vagoane de dormit, vor circula pe trasee lungi, parcurse in opt-zece ore.

CFR Marfa, vanduta mai repede

Potrivit strategiei, o eventuala privatizare a societatii CFR Marfa in conditiile actuale de piata ar permite obtinerea unui pret de vanzare foarte bun si ar atrage investitori straini importanti. "Amanarea privatizarii mult dupa integrarea europeana ar putea diminua valoarea acesteia" considera autoritatile. In strategia sectorului feroviar se arata ca este necesar sa se asigure, in acest an, cadrul contractual legal pentru inceperea demersurilor de pregatire a privatizarii, avand in vedere contextul actual, in care societatea este atractiva, ocupand aproape in totalitate piata interna de transport feroviar.

CFR Marfa ocupa circa 90% din piata de transport feroviar si 35-40% din segmentul general de transport din Romania. Fara a stabili un termen pentru privatizarea CFR Marfa, autoritatile apreciaza ca intarzierea acestui proces mult dupa integrarea europeana va pune societatea in fata unei concurente foarte puternice, care poate conduce la scaderea ponderii sale pe piata si, implicit, a valorii de vanzare.

In viziunea autoritatilor, privatizarea CFR Marfa trebuie realizata cu un investitor sau grup de investitori cu "experienta anterioara semnificativa" in gestionarea unui operator feroviar privat, care sa fie interesat sa formeze in Romania un puternic operator feroviar si care sa nu transforme societatea in filiala unui alt operator european.

Mentinerea SN CFR Marfa ca firma cu capital de stat pentru o perioada mai mare necesita o politica de investitii masive care sa-i permita societatii sa reziste pe piata libera, dar care presupune dificultati legate de legea ajutorului de stat, se mai arata in document. CFR Marfa detine un parc de 927 locomotive (electrice, diesel-electrice si diesel-hidraulice), aproximativ 60.000 de vagoane si opereaza doua ferryboat-uri.

Societatea, monitorizata de stat conform acordurilor cu institutiile financiare internationale, este inclusa pe lista companiilor la care o parte dintre active vor fi transferate la Fondul "Proprietatea", destinat despagubirii proprietarilor ale caror locuinte nationalizate nu pot fi retrocedate in natura.

Sursa Gardianul

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *