O alta clauza inclusa in contractul de privatizare a BCR stipuleaza ca membrii Consiliului de Supraveghere al BCR numiti in functie la propunerea AVAS, BERD si IFC trebuie sa semneze scrisori de renuntare la mandat, aceasta fiind o conditie de prefinalizare a tranzactiei de preluare a bancii de catre Erste Bank.
In Consiliul de Supraveghere, care nu are rol executiv, reprezentantii statului sunt Daniel Daianu – presedinte, Gheorghe Ionescu si Jozsef Birtalan, membri. BERD este reprezentata de Oliver Greene – membru, iar IFC, de Thomas Krayenbuehl, vicepresedinte.
Din consiliu mai fac parte Teodor Mihaescu si Mihai Fercala, din partea SIF-urilor. Renuntarile la mandat semnate de catre reprezentantii vechilor actionari ai BCR vor intra in vigoare dupa finalizarea tranzactiei de privatizare (adica dupa ce Erste va plati pachetul de actiuni cumparat) si dupa primirea aprobarii BNR pentru noii membri, numiti cu ocazia Adunarii Generale a Actionarilor de prefinalizare, cand trebuie aprobat si noul statut al bancii.
Printre conditiile de prefinalizare se numara semnarea contractului de cont escrow, obtinerea deciziei BNR confirmand ca nu exista obiectii asupra tranzactiei, obtinerea aprobarii Consiliului Concurentei si, daca va fi cazul, a Comisiei Europene.
Aprobari trebuie obtinute si de la Autoritatea de Reglementare a Pietei Financiare din Austria, de la Tribunalul privind Cartelurile din Austria, de la Comisia de Supraveghere a Asigurarilor si Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare din Romania.
Alte conditii se refera la inexistenta unei modificari negative semnificative, cum ar fi initierea unei proceduri de faliment, lichidare sau reorganizare a bancii, nesolutionata in favoarea acesteia pana la finalizare,
la situatia in care banca sufera o pierdere sau prejudiciu mai mare de 150 milioane de euro, sau la situatia in care BNR retrage autorizatia bancii sau o plaseaza sub supraveghere si administrare speciala. O alta modificare negativa semnificativa este considerata scaderea depozitelor bancii cu 20% sub nivelul de la 30 iunie 2005, adica sub plafonul de 15,35 miliarde de lei noi.
Ultima conditie de prefinalizare este desfasurarea AGA de prefinalizare si aprobarea de catre aceasta a modificarilor la statutul BCR. Obligatiile de obtinere a autorizatiilor mentionate cad in sarcina Erste Bank, iar contractul prevede termene limita pentru indeplinirea lor. In termen de cinci zile dupa indeplinirea acestor conditii, partile vor semna un certificat de prefinalizare. Intre prefinalizare si finalizarea tranzactiei, Erste Bank va depune sumele reprezentand pretul in contul escrow. Pasul urmator este ca partile sa semneze certificatul de finalizare.
Sursa: Gardianul“
Have something to add? Share it in the comments.